Scandalul de dopaj al Simonei Halep. Scenariul la care nu s-a gândit nimeni. Cum ar fi ajuns substanța interzisă în corpul sportivei: „Noi suntem în spatele ei”
- Maria Dima
- 29 octombrie 2022, 14:20
Valuri de reacții au curs după ce Simona Halep a anunțat că a fost depistată pozitiv la controlul antidoping la US Open. Sportiva neagă că a luat Roxadustat și a depus contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Dar cum s-a ajuns la această situație?
Simona Halep, fostă număr 1 WTA, a depus contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce săptămâna trecută a fost suspendată provizoriu pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă. TAS nu a confirmat deocamdată că ar fi înregistrat contestația depusă de sportivă. Între timp, continuă discuțiile privind modul în care Roxadustat a ajuns în corpul sportivei. Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis, crede că e posibil ca Roxadustat să fi ajuns în organismul Simonei Halep prin mâncare.
„În mod normal, nu poate cineva să-ţi prepare băutura energizantă fără ca tu să ştii, e logic. E greu, dar într-o echipă trebuie să ai încredere. E posibilă şi contaminarea, prin atingerea unui produs... poate fi prin orice mijloace. De exemplu, când am fost în 2017 sau 2018 în Argentina, acolo carnea de vită e contaminată. Ea conţine deja produse de doping.
Chiar mă tot gândeam cum argentinienii pot alerga atât de mult fără să obosească. De aceea, nouă ni s-a spus atunci să evităm această carne de vită sau porc, pentru că ea conţine elemente care îţi dau putere. Şansele Simonei sunt foarte mari pentru că e o persoană onestă şi deschisă. Eu cred în ea că îşi poate dovedi nevinovăţia. Suspendarea poate să nu însemne finalul carierei, depinde ce se dispune, pe ce perioadă. Noi suntem în spatele ei. Federaţia a fost notificată de Comisia antidoping despre situaţia ei“, a spus Răzvan Itu.
Scandalul de dopaj al Simonei Halep
Agenția Națională Antidoping (ANAD) a publicat un comunicat în care explică în detaliu cazul Simonei Halep. Sunt oferite informații despre substanța Roxadustat și despre criteriile care vor fi luate în calcul pentru stabilirea duratei suspendării pentru jucătoarea din Constanța.
Potrivit ANAD, Roxadustat este o “substanţă nespecifică”, iar Simona Halep nu poate primi o suspendare mai mică de 12 luni, indiferent care sunt circumstanțele atenuante.
Dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a listei interzise impuse de Agenția Mondială Antidoping (WADA), perioada de suspendare este de 4 ani.
Un detaliu care nu este în favoarea Simonei Halep este următorul: un caz care implică o substanță nespecifică (precum este Roxadustat) este presupus intenționat, cu excepția cazului în care sportivul sau altă persoană poate stabili că nu a fost intenționat.
“Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 - Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011.
În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică.
În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel”, se menţionează în comunicatul ANAD.