Antibiotice Iași și Patriarhia Română, unite pentru „Credință și sănătate în satul românesc”

Antibiotice Iași și Patriarhia Română, unite pentru „Credință și sănătate în satul românesc”

Compania Antibiotice din Iași a organizat vineri, 21 iunie, în contextul Anului omagial al satului românesc, conferința „Credință și sănătate în satul românesc”, în colaborare cu Patriarhia Română. Evenimentul a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” de la Palatul Patriarhiei și s-a desfășurat în două sesiuni.

Au fost invitați Preafericitul Părinte Daniel, ministrul Sănătății, Sorina Pintea și Ioan Nani, director general al companiei Antibiotice SA. Ioan Nani a susținut că „nimic valoros și durabil nu se poate construi fără oameni, fără sufletul și credința lor. Misiunea companiei Antibiotice este de a produce medicamente valoroase terapeutic, accesibile, ca mijloc de îngrijire a sănătății”. Preafericitul Daniel a evidențiat colaborarea de susținere a educației pentru sănătate și de alinare a suferințelor bolnavilor existentă între compania Antibiotice SA Iași si Patriarhia Română, numind-o „o consecință a preocupării comune de a cultiva valorile credinței impreună cu binefacerile științei, puse în slujba vindecării trupești și sufletești”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News