Dacă CDU ar fi încheiat un acord cu Die Linke, toată lumea ar fi fost împăcată. Ar fi fost considerată la fel de naturală ca alianța la nivel național a CDU cu socialiștii de la SPD în guvernul de la Berlin.
Dar, în era progresismului biruitor, excesele și aberațiile Stângii sunt considerate normale și normabile, în vreme ce bătrânul conservatorism tradițional este taxat drept „fascism” și „nazism”.
De două decenii, deopotrivă cu întreaga scenă politică germană și europeană, CDU tot alunecă spre stânga. Încercând să asume toate elucubrațiile pe care progresismul le scoate pe bandă rulantă.
„Deplasarea spre roșu” a lăsat însă un mare loc liber pe dreapta eșichierului politic, ocupat firesc de AfD. Același fenomen s-a petrecut mai peste tot în Europa: Liga în Italia, Adunarea Națională în Franța Vox în Spania sau Democrații Suediei.
Ne puteți urmări și pe Google News
Totuși, nicăieri în Europa, o formațiune de dreapta nu a alunecat atât de mult spre stânga, cum au făcut-o „creștin-democrații” gemani (din care astăzi a rămas doar numele) sub conducerea Angelei Merkel. O distanță ca de la RFG la RDG, străbătută de tatăl lui Merkel în 1954, pentru bucuria de a trăi în socialism.
Stângismul a împins-o pe Merkel să deschidă în vara lui 2015 granițele Germaniei pentru mai bine de un milion și jumătate de imigranți, aruncând în aer Tratatul de la Dublin și toate frontierele Uniunii Europene.
Prin spărtură, odată cu imigranții, au dat năvală și terorismul, islamizarea, descreștinarea, antisemitismul, multiculturalismul și aneantizarea identității.
Stângismul a împins-o pe Merkel să lanseze în 2010 programul Energiewiende, de „înverzire” a industriei germane.
Acesta a dus la închiderea, nu doar a majorității minelor bogate din bazinul Ruhr, ci și a centralelor nucleare. Printr-o fractură logică halucinantă, pentru a acoperi deficitul de energie, Merkel a demarat proiectul Nord Stream II, care va dubla cantitatea de gaze naturale importate din Rusia.
Toate aceste măsuri, la care s-a adăugat dezvoltarea galopantă a energiilor refolosibile, au făcut ca germanul de rând să plătească cel mai scump curent electric din întreaga Uniune Europeană. Aceasta nu a împiedicat UE să adopte așa-numitul „Green Deal” care dorește să implementeze în toată Europa modelul falimentar german.
Recomandările noastre
