Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a purtat o discuție telefonică cu președintele rus Vladimir Putin pe tema crizei migranților.
Oficialul german i-a solicitat șefului de la Kremlin să facă presiuni asupra aliatului său de la Minsk pentru stopa criza de la frontierele UE.
Informația a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, după cum relatează Deutsche Welle.
Convorbirea dintre cei doi lideri politici vine în contextul în care Rusia este un aliat al regimului autoritar de la Minsk, iar Germania este detinația celor mai mulți migranți ilegali.
Stenograma discuției dintre Angela Merkel și Vladimir Putin a fost publicată de biroul de presă de la Kremlin. Conform acesteia Vladimir Putin „a propus să se stabilească o discuție despre problemele apărute în contactele directe ale reprezentanților statelor membre ale UE cu Minskul”. Totodată cei doi lideri au decis să continue discuția pe acest subiect.
Cum comentează oficialii din Rusia și Belarus
Ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a apreciat acest dialog și a precizat că este singura soluție pentru a ajunge la o rezolvare a situației.
„Belarus a sugerat deja în mod repetat să se facă consultări la frontieră, să se discute cazul și să se rezolve aceste probleme pe baza dreptului internațional”, a spus șeful diplomației ruse.
Pe de altă parte, ministrul de externe din Belarus, Vladimir Makei, a refuzat să-și asume responsabilitatea, spunând că „Nu Belarus este problema”.
Uniunea Europeană vede un atac hibrid asupra sa
Discuțiile dintre Angela Merkel și Putin are loc în condițiile în care criza migranților ilegali de la granița dintre Polonia și Belarus este pec ale să explodeze. Mai multe grupuri mari de migranți sunt blocate la granița dintre cele două state.
Oficialii UE văd în această criză un „atac hibrid” asupra blocului comunitar organizat de către Alexander Lukașenko și regimul său. În opinia oficialilor de la Bruxelles este vorba de un răspuns la sancțiunile au fost impuse Belarusului. UE subliniază că autoritățile de la Minsk transportă migranți din străinătate cu vize speciale și îi duce în apropierea frontierei.
Marți seara, prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki l-a acuzat pe Vladimir Putin de orchestrarea crizei refugiaților. El a spus că Lukașenko este doar „un executant al sponsorului său de la Moscova”.
De partea cealaltă Rusia și Belarus susțin că Polonia și UE accentuează criza, refuzând să acorde ajutor potențialilor solicitanți de azil.
Ministrul de externe german amenință Minsk-ul
Șeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, s-a poziționat în favoarea sancţionării Belarusului de către Uniunea Europeană. El l-a acuzat pe Aleksandr Lukaşenko că exploatează „fără scrupule” migranţii, pe care-i trimite la frontiera belaruso-poloneză.
„Noi îi vom sancţiona pe toţi cei care participă la traficul ţintit al migranţilor”, a declarat Maas într-un comunicat de presă
Oficialul german a avertizat că UE „va extinde şi consolida sancţiunile impuse regimului”.
„Lukaşenko trebuie să înţeleagă că aceste calcule ale sale nu funcţionează”, a mai spus Heiko Maas, catalogând drept «teribilă» situaţia de la frontera belaruso-poloneză şi l-a acuzat pe Lukaşenko de lansarea unei spirale infernale periculoase din care nu poate ieşi”, a precizat Maas.
Criza escaladează la granița dintre Polonia și Belarus
Miercuri, Polonia a anunțat că încercările de forțare a frontierei sale s-au intensificat, iar forțele sale de securitate respins numeroși migranți în Belarus. Aproape 20.000 de polițiști de frontieră polonezi, sprijiniți de trupe militare, au fost aduși în zonă.
Mulți dintre migranți sunt bărbați tineri, dar există și femei și copii, majoritatea din Orientul Mijlociu și Asia. În pădurile dintre cele două țări, unde temperaturile coboară noaptea sub zero grade Celsius, mii de familii irakiene, siriene și afgane sunt prinse la mijloc între cele două părți.