Administraţia Naţională a Penitenciarelor a organizat o bursă a locurilor de muncă pentru deţinuţii aflaţi la final de pedeapsă.

Vreo 20 de deţinuţi au ajuns într-o încăpere bine luminată, cu birouri în mijloc. S-au prezentat unor oameni la costum, le-au spus că au greşit, dar că vor acum de muncă. Acestea sunt coordonatele unei întâlniri cu angajatorii, organizată, ieri, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Cu alte cuvinte, o bursă a locurilor de muncă în miniatură, pentru deţinuţi.

Au avut toţi emoţii ca nişte puştani înainte de un examen „greu de tot“, dar a mers bine. „Undă verde“ au primit însă doar „persoanele aflate în conflict cu legea penală“ de la Jilava şi Rahova, cărora le-a rămas de ispăşit mai puţin de un an din pedeapsă, în regim semideschis sau deschis.

„Dorinţă de muncă să fie, că locuri avem!“

Interviul decurge cam aşa: pe un scaun stă reprezentantul firmei, pe scaunul din faţă ia loc viitorul om al muncii care zice câte ceva despre el, cum ştie el mai bine şi mai ispititor: ce-a mai muncit, cât mai are de stat, cam ce-ar vrea să facă de-acum înainte. Primeşte apoi un număr de telefon şi se aşază la următoarea coadă. Nu adună promisiuni, doar speranţe.

Unul dintre angajatorii prezenţi la bursă, firma Leoser SA, pune la bătaie posturi pentru „calificaţi şi necalificaţi“ care să lucreze într-o seră, la culegerea şi sortarea legumelor. Pentru munca lor, viitorii angajaţi vor primi în jur de 1.000 de lei pe lună, o masă pe zi şi bonuri pentru mâncare, după cum precizează Alexandra Liuba, reprezentanta companiei. Nu îi este teamă să angajeze deţinuţi. Dimpotrivă, are încredere în capacitatea lor de muncă.

Firma Eco Sud are deja un contract cu Penitenciarul Jilava, pentru aproape 40 de oameni, ce colectează PET-uri. „Dorinţă de muncă să fie, că locuri avem!“, îi asigură Ioan Dulgheru, directorul administrativ al firmei.

„Numai la avioane nu m-am băgat…“ De cealaltă parte a mesei şade Nichita. Bărbatul are 127 de zile de muncă de când a fost închis pentru tâlhărie, acum trei ani şi jumătate: „Mai am şase luni de pedeapsă. Vreau să-mi văd de familie, vreau să muncesc“. Dacă ar fi după dânsul, s-ar întoarce la firma de salubritate la care lucra înainte.

Gabriel Neagu se recomandă şi el ca „om muncitor“. Ştie mecanică - „numai la vapoare şi avioane nu m-am băgat“ -, dar în puşcărie la Jilava s-a învăţat cu de toate: a fost, pe rând, lăcătuş, sudor, electrician, paznic. La pârnaie l-au băgat „pervers“, pentru complicitate la un furt: autorul a luat cinci ani şi jumătate, el - patru ani. Au trecut pentru el zile muncite şi nopţi nedormite, dar au rămas cu totul cinci luni. Le numeri pe degetele de la o mână.

E amiază şi, cum stau îngrămădiţi, aşa, la balcon, în clădirea în care au fost aduşi, pe deţinuţi îi prinde din zbor o veselie aproape inexplicabilă. Unul spune că ar vrea să pună aici un grătar, altul se uită pe cer şi zice c-ar vrea să fie pe-un avion. Sau nu, mai bine să muncească la armată. Că tot se pricepe, după propriile spuse, „să dea tunuri“.

DINCOLO DE GRATII

„Munca este privită ca un hobby“

Potrivit ultimelor statistici ale ANP, pe primul loc în „topul“ penitenciarelor care „au dat spre angajare“ cei mai mulţi deţinuţi este Timişoara, cu peste 1.800 de persoane. La polul opus se află Rahova, cu doar 30 de deţinuţi aflaţi în câmpul muncii. „De vină este gândirea că munca e un hobby, fiind mai uşor să-ţi ispăşeşti pedeapsa fără a face nimic“, explică Ioan Băla, directorul ANP.