„Românii, cetățeni de mâna a doua”. Dan Andronic și SCANDALUL românilor fără BENEFICII SOCIALE din Austria
- Andrei Arvinte
- 10 ianuarie 2019, 13:54
Dan Andronic spune că românii „sunt considerați cetățeni de mâna a doua”, de aici și modul în care guvernele din străinătate îi tratează pe aceștia. Jurnalistul face referire la cel mai recent scandal european privind românii lăsați fără beneficii sociale din Austria.
Drept urmare a numărului mare de reacții primite de jurnalistul Dan Andronic la scurta sa analiză a unei situații europene ce îi privește pe românii din străinătate, acesta a venit cu o completare în care explică mai exact ceea ce se întâmplă.
„Postarea mea de ieri a stârnit numeroase reacții. Ceea ce am vrut să spun a fost faptul că România este văzută în cadrul Uniunii Europene ca un copil sărac venit într-o clasă de familii de oameni bogați, care se cunosc între ei.
Mulți dintre voi nu știu, dar pe vremea lui Ceaușescu exista obiceiul ca începând cu clasa întâi, prima clasă - A - să fie una privilegiată. Acolo nimereau 2-3 copii mai amărâți, pentru diversitate.
Pe vremea aia se numea egalitate de clasă. De fapt, era ipocrizie! Așa și acum. Franța poate să-și dubleze deficitul fără să pățească nimic, Austria poate tăia alocațiile cui vrea vrea ea, Germania poate hotărî să primească imigranți și în numele nostru, norvegienii ne pot lua copiii, iar la noi statul nu reacționează.
De fapt, despre asta este vorba. Am construit un stat care este mult mai dispus să-și pedepsească cetățeni, decât să-i apere!”, a scris jurnalistul Dan Andronic pe Facebook.
Poastrea inițială:
„Austriecii taie beneficiile sociale românilor care muncesc și plătesc taxe în țara lor, nemții, danezii vor să facă la fel. Uniunea Europeană tace!
Pentru că românii sunt considerați cetățeni de mâna a doua.
În schimb băncile austriece și nemțești sunt ocrotite de BNR și politicieni liberali (!) ca nu cumva să facă profituri mai mici. La fel în cazul și Petromului austriac, Carrefourului francez sau Mega Imageul belgian, sau mai știu eu care multinațională numai bună de fraierit românii care muncesc în România.
Dacă asta e Uniunea Europeană a solidarității sociale, hai sictir!
P.S. Știu, am citit în toată presa europeană că România e coruptă. Uitând să spună că cei care au dat șpagă, giganții europeni au scăpat datorită bunăvoinței DNA. Mită fără mituitori nu prea se există, dragilor! Așa cum nu există escrocherie fără proști. În cazul de față, noi...”, se arată pe Facebook-ul jurnalistului.