Andrei Ștefănescu în pragul disperării: Mi-a venit efectiv să plâng...

Andrei Ștefănescu în pragul disperării: Mi-a venit efectiv să plâng...

Andrei Ștefănescu s-a destăinuit aseară în emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3. Reacțiile unora l-au adus în pragul disperării.

Andrei Ștefănescu, concurent în emisiunea „Te cunosc de undeva”, difuzată de la Antena 1, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Fostul component al trupei „Alb Negru” se află internat la Spitalul „Matei Balș”. Tot acolo se mai află și colegii săi de platou, artiștii Marcel Pavel și Ozana Barabancea, anunța evz.ro în urmă cu trei zile. De atunci s-a declanșat un adevărat scandal între el și una din persoanele care contestă tot ceea ce se întâmplă în domeniul medical.

"Joi dimineață mi s-a confirmat telefonic că sunt bolnav de coronavirus. Trebuia să ajung urgent la spital. Am trezit-o pe soția mea, Antonia, mi-am pupat băiețelul care dormea, a fost o despărțire foarte grea de familie, în jumătate de oră am ieșit pe ușă, nici nu știu ce am pus în bagaj", a povestit Andrei Ștefănescu.

Comentariul Oliviei Steer a fost unul extrem de răutăcios: "Când nu-ți înveți bine rolul și nu ai timp nici de repetiții, că te cheamă ăștia deja pe scenă". Olivia Steer, soția lui Andi Moisescu  consideră măsurile autorităților cu privire la criza generată de coronavirus drept un genocid. Opiniile sale au stârnit numeroase controverse în spațiul public.

Ne puteți urmări și pe Google News

Andrei Ștefănescu a vorbit, duminică, la emisiunea "Sinteza zilei", despre ce a simțit când a văzut atacul Oliviei Steer, dar și al altor persoane din mediul virtual.

"Mi-a venit efectiv să plâng. Eu o știu pe Olivia Steer, aveam o părere bună despre ea. Am rămas extrem de dezamăgit - efectiv nu-mi vine să cred ceea ce am citit, că fac parte dintr-un plan, că este un scenariu. Eu am dormit cu băiețelul meu în pat, fiind bolnav, pentru că nu am știu că așa e nenorocita asta de boală. E asimptomatică la mine - alți oameni au simptome mai grave. Am exemple lângă mine, aici. Sunt oameni care suferă cu adevărat și pleacă dintre noi. Cum să acuzi un om de așa ceva? Cât de câine să fii și cât să fii de rău, încât să acuzi un om că și-a pupat copilul la plecare?”", a spus Andrei Ștefănescu.