Andrei Chiliman: „Îndrăznesc să afirm, fără intenția de a mă lăuda, că, în 12 ani de mandat, am pus Sectorul 1 pe un drum bun. Sunt nevinovat şi am încredere că se va face dreptate”

Andrei Chiliman: „Îndrăznesc să afirm, fără intenția de a mă lăuda, că, în 12 ani de mandat, am pus Sectorul 1 pe un drum bun. Sunt nevinovat şi am încredere că se va face dreptate” Sursa foto: Arhiva EvZ

Andrei Chiliman, primarul suspendat al Sectorului 1, a postat pe reţeaua sa de socializare o scrisoare deschisă pentru cetăţenii din sectorul pe care acesta l-a administrat din anul 2004. Acesta a anunţat şi faptul că nu va mai candidat la Primăria Sectorului 1.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CETĂȚENII SECTORULUI 1:

Dragi prieteni,

Încrederea pe care mi-aţi acordat-o în ultimii 12 ani mă obligă să vă scriu aceste rânduri. Vă sunt dator cu explicaţii chiar și atunci când sunt acuzat de fapte de corupţie şi, mai ales, la finalul mandatului de primar al Sectorului 1. Din luna iunie 2015, sunt în imposibilitatea legală de a-mi exercita funcţia, ca efect al controlului judiciar impus de procurorii anticorupţie. Până la alegerea noii administraţii a Sectorului 1, sunt, însă, primarul dumneavoastră. De aceea, consider că am datoria de a vă transmite, prin aceste rânduri, nu atât un raport sec al celor trei mandate de primar, cât, mai ales, cu sinceritate, gândurile mele despre cele bune şi mai puţin bune prin care a trecut comunitatea noastră în aceşti 12 ani, precum şi despre viitorul nostru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Îndrăznesc să afirm, fără intenția de a mă lăuda, că, în 12 ani de mandat, am pus Sectorul 1 pe un drum bun. Am pornit pe acest drum cu un plan de dezvoltare pe care l-am numit „Capitala Capitalei” şi care a avut doi stâlpi de rezistenţă: atragerea investitorilor (străini, mai ales) în sector şi dezvoltarea infrastructurii (apă, canal, asfalt) de la periferie, către centru. Astăzi, Sectorul 1 are cel mai mare buget dintre sectoarele Bucureştiului. În această realitate se regăseşte şi efortul meu de a convinge cât mai mulţi actori economici de faptul că Sectorul 1 este locul cel mai bun de investit. Astăzi, cartiere de periferie precum Chitila, Dămăroaia, sau Bucureştii Noi sunt considerate zone rezidenţiale de referinţă ale Capitalei. Dezvoltarea sectorului ne-a permis să realizăm investiţii eficiente chiar şi pe timp de criză economică.

Am demarat, astfel, programul de eficienţă energetică în Sectorul 1, intitulat „Iarna va fi ca vara”, al cărui prim pas este reabilitarea termică a blocurilor fără costuri pentru proprietari. Am fost prima administraţie publică din România care a implementat un astfel de program şi suntem cei mai avansaţi cu acest program. Am direcţionat o bună parte a efortului administrativ înspre transformarea Sectorului 1 în cel mai bun loc de trăit din Bucureşti. Programul nostru, „Sectorul 1 de Verde”, a însemnat amenajarea şi întreţinerea permanentă a parcurilor, a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă pentru copii. Am încercat să menţinem străzile secundare în condiţiile cele mai bune, fără să abuzăm de lucrări repetate, care presupun disconfort pentru cetăţeni şi risipă a banului public. De asemenea, am curajul să afirm că sectorul nostru este și cel mai curat din Bucureşti.

Aş fi vrut, desigur, să realizăm mai mult. Aş fi vrut să mă pot prezenta în faţa dumneavostră cu o rezolvare, fie şi parţială, a problemei locurilor de parcare. Aş fi vrut ca, astăzi, să derulăm programul de reabilitare termică a locuinţelor tip casă. Aş fi vrut să nu mai avem străzi lipsite de asfalt şi de utilităţi. Chiar dacă sunt puţine, aceasta nu este o stare de fapt demnă de cea mai dezvoltată comunitate urbană din România. Aş fi vrut să fi redat oamenilor din Sectorul 1 Teatrul Bazilescu şi Parcul Cireşarii. Aş fi vrut, în fine, să avem o poliţie locală mai eficientă şi să limităm şi mai mult construcţiile de blocuri noi în anumite cartiere de case. Chiar dacă răspunderea pentru aceste neîmpliniri nu ne aparţine în totalitate, consider că este de datoria mea să le asum. Aşa este cinstit faţă de dumneavoastră!

Neîmplinirile celor 12 ani le iau asupra mea. Împlinirile le împart cu dumneavoastră. Pentru că, fără sprijinul dumneavostră, lucrurile bune nu ar fi fost posibile. Faptul că Parcul Bordei nu a fost distrus este, în primul rând, meritul dumneavoastră. Faptul că, astăzi, primăria are posibilitatea legală de a prelua integral și costurile de reabilitare termică a caselor este, în primul rând, meritul dumneavoastră. Faptul că, astăzi, Sectorul 1 este Capitala Capitalei vi se datorează, în primul rând, dumneavoastră.

Vă mulţumesc din suflet pentru încrederea și pentru sprijinul pe care mi le-ați dat în aceşti 12 ani!

Dragi prieteni,

Nu mai candidez la funcţia de primar al Sectorului 1 pentru că sunt consecvent valorilor și principiilor în care cred: un om asupra căruia planează cea mai mică îndoială privind integritatea sa nu are ce să caute într-o demnitate publică, chiar dacă este nevinovat. Îmi voi susține cauza în Justiție şi am încredere că mi se va face dreptate, pentru că sunt nevinovat. Nu mă consider o victimă politică şi nu arunc cu noroi în Justiţie. Cât despre ceea ce am făcut ca primar, cu împliniri și cu neîmpliniri, adevărații mei judecători sunteți dumneavoastră, oamenii din Sectorul 1.

Este momentul să privim înspre viitor. Le datorăm aceasta copiilor şi nepoţilor noştri, care merită să trăiască într-un oraş dezvoltat şi civilizat. Avem nevoie de un primar al Sectorului 1 care să continue dezvoltarea comunității noastre, lucrurile bune pe care le-am făcut sau pe care le-am început. Avem nevoie de un primar care să realizeze lucrurile la care noi am rămas restanţieri. Avem nevoie de un primar care să învețe din greșelile mele, ori ale celor din echipa mea, și să nu le mai repete. Ştiu, din proprie experienţă, că noi, oamenii din Sectorul 1, suntem alegătorii cei mai informaţi şi cei mai exigenţi din România, cu spiritul civic și critic cel mai dezvoltat. Am, de aceea, toată încrederea că vom face alegerea cea mai bună pentru ca Sectorul 1 să rămână mereu Capitala Capitalei. Dumnezeu să ne dea gândul cel bun!

Cu prietenie şi sinceritate,  ANDREI CHILIMAN