Editura Evenimentul si Capital

Anda Caropol. Splendoare pe scenă și în viață

În prim-plan, Anda Caropol, alături de Ioana Calotă Philippide. Două actriţe de la "Nottara" în Studioul "Evenimentului zilei".
Autor: | | 0 Comentarii | 529 Vizualizari

Întâlnirea cu actrița Anda Caropol este, înainte de toate, spectacolul modestiei. Şi impresionantul mesaj al nerostirilor din ochii săi pătrunzători. De o jumătate de secol pe scena aceluiaşi teatru, „Nottara”. În curând va împlini 80 de ani. Cu aceeaşi vigoare însă destinul îşi continuă menirea.

În faţa casei sale din centrul Bucureştiului, oraşul în care a şi văzut lumina zilei, m-a întâmpinat cu nobila simplitate a gesturilor. Ştie să aprecieze surâsul unei flori, păşind suav pe îngustul trotuar, într-un spaţiu care se căzneşte în a păstra cât de cât aerul interbelic. Ca interlocutor al dumneaei, mă simt pe dată lângă un prieten. Îţi dăruieşte, la rându-i, fără nici cea mai mică rezervă, linişte.

Anii studenției, alături de Stela Popescu

Adesea, pe parcursul discuţiei noastre, îşi lasă privirea să plutească printre amintiri, de parcă ar fi acolo anumite lucruri pe care vrea să le lase în odihna de demult. Aşa era în copilărie. Şi în şcoală. Timidă. Retrasă. „De felul meu am fost şi încă sunt o persoană timidă”, recunoaşte. Dar pe scenă cum îşi învinge un actor timiditatea? “Cu ajutorul lui Dumnezeu”.

A-ţi descoperi pasiunea şi-a o urma până la capăt este laitmotivul său. “Teatrul a fost şi a rămas viaţa mea. N-aş fi putut să fac altceva. Încă din coplărie am visat la teatru”. Poate că şi atmosfera din casa părintească a contribuit la acest parcurs. Tatăl era, dincolo de meseria sa de avocat, un împătimit al muzicii şi, adesea, organiza “audiţii muzicale”, cu prietenii. În rest, cu fiica sa era „o bătălie” pe aparatul de radio. Anda îşi dorea, la rândul ei, să asculte piese ale teatrului radiofonic.

În 1956 a dat examen la Institutul de Teatru. Admisă din prima încercare. “Pe vremea mea nu era nevoie de exerciţii de canto, de dans. Spuneai o poezie, un monolog”. Face parte din clasa profesorului Pop Marţian, cu asistenţi care au marcat istoria şcolii româneşti de profil, Ion Cojar, Mihai Berechet, Horia Popescu, Cornel Todea.

Printre colegii studenției, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu ori Sebastian Papaiani. “Stela a fost o colegă minunată. Eu aveam un apartament mai mare. Venea la mine şi învăţam împreună”.

Trec anii şi ajunge în faţa celui dintâi prag, al promoție. Prima piesă în care joacă s-a numit “Mica studentă”, sub textul lui Nikolai Pogodin. La clasa paralelă era profesoară Beate Ivanov. Şi acolo e invitată pentru rolurile din două opere dramatice.

O meserie de emoţie, de suflet şi de trăire”

După absolvire erai obligat la un stagiu în ţară. Ajunge la Teatrul Naţional din Cluj. “Era obligatorie plecarea, un an sau doi, în provincie. Nu puteai, cu toate pilele din lume, să rămâi în Bucureşti”. Revine în Capitală şi dă concurs la “Nottara”. Aici erau „doi mari domni”, Horia Lovinescu, director, şi Alecu Paleologu, secretar literar. Se puneau bazele unei trupe tinere şi talentate.

Apar însă şi sfaturi, de la prieteni, de genul nu „te duce în acel loc”. De ce? Pentru că în vogă era Liliana Tomescu. “Mi s-a spus că semăn cu ea şi că suntem cam acelaşi gen, şi că n-o să joc nimic”. Anda e apreciată pentru calităţile interpretative şi angajată, fără să fi întâmpinat vreodată greutăți, de niciun fel.

Îşi face apariţia în “Sonet pentru o păpuşă”, unde îl are alături pe Ion Siminie. Apoi, de-a lungul anilor, îi are ca parteneri de replici, între mulți alții, pe George Constantin și Ştefan Iordache. De la care a și învățat. „Nu puteam să nu-i urmăresc. Am învăţat de la ei profesionalismul, dăruirea”.

Nu a cerut niciodată un personaj anume, așa cum nu le-a refuzat nici pe cele de mică anvergură. „Rolurile au venit ele la mine”. Nici n-a aşteptat vreo recompensă. Ce înseamnă să fii actor, dincolo de ceea ce văd spectatorii? „E o meserie de emoţie, de suflet şi de trăire”. Dar publicul, pe el cum l-aţi simţit de-a lungul timpului? „Întoteauna am iubit publicul. Pentru el îmi fac meseria. El ne ţine în viaţă pe noi, actorii. Ca să îi aducem bucurii”. Nu s-a considerat nicicând vedetă. „Simt că publicul mă iubeşte şi pentru mine e cel mai important”.

Au fost întruchipări care i s-au lipit de suflet, precum „Ofelia”. Aşa cum îşi aminteşte cu mare plăcere de un regizor, George Rafael, colaborând ani la rând. Nu mai puţin interesantă este experienţa alături de Horaţiu Mălăele în „Inele, cercei beteală”, adaptare după o serie de scrieri ale lui Caragiale.

„Frumoasa Elena”, respinsă din ordin politic

Lovitura CRUNTA pentru Elena Udrea. Decizie FARA PRECEDENT in justitie! Iubita lui Alexandrov, DEVASTATA de veste

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI