Anda Caropol : "Nu iubesc decât teatrul”. Interviurile ActReflect

Anda Caropol :  "Nu iubesc decât teatrul”. Interviurile ActReflect

Două actrițe, o singură scenă. Anda Caropol și Ioana Calotă-Philippide. Din luminile rampei de la „Nottara”, sub reflectoarele studioului tv al „Evenimentului zilei”, într-un inedit, spectaculos și atât de firesc dialog al generațiilor. Anii se estompează în fața sublimei și mistuitoarei pasiuni pentru teatru.

Când am rugat-o pe Ioana să-mi prezinte o actriță sau un actor cu vastă experiență, în vederea primului interviu din seria emisiunilor „ActReflect”, din cea dintâi suflare mi-a recomandat-o pe Anda Caropol.

Am înțeles, cunoscând-o, de ce. Nu este doar respectul pentru o carieră artistică de peste o jumătate de secol. E și altceva. E pur și simplu noțiunea sau puterea de a vorbi, prin tăcere, doar în licărirea privirii înțelegând-o.

Doamna Anda Caropol se prezintă ca un om care a dorit, mai mult decât orice, să-și urmeze menirea, cu onestitate, fără să aștepte vreodată laude ori premii. „Lecția demnității și umilinței față de meserie”, sunt cuvinte care pot să marcheze conștiințe.

 

Ne puteți urmări și pe Google News