Anchetă extinsă în cazul morții lui Felix Baumgartner. Ce au decis autoritățile din Italia

Anchetă extinsă în cazul morții lui Felix Baumgartner. Ce au decis autoritățile din ItaliaFelix Baumgartner și Mihaela Rădulescu. Sursa foto Instagram

Autoritățile italiene extind ancheta privind decesul sportivului austriac Felix Baumgartner, după ce autopsia efectuată în orașul Fermo a stabilit că moartea acestuia nu a fost cauzată de un stop cardiac.

Potrivit cotidianului Die Presse, anchetatorii italieni se concentrează acum asupra expertizelor tehnice, în special asupra camerei video montate pe parapanta motorizată.

Procuratura din Fermo a dispus efectuarea de noi investigații, inclusiv examinarea dispozitivului de înregistrare video, care ar putea conține imagini decisive pentru reconstituirea ultimelor momente din zborul lui Baumgartner.

Expert tehnic desemnat să stabilească cine a montat camera pe parapantă

Un expert tehnic, desemnat de Parchetul italian, urmează să stabilească cine a instalat camerele video pe aparatul de zbor. Parapanta motorizată aparținea unui aerodrom din Porto Sant'Elpidio, o stațiune balneară din regiunea Marche, de pe coasta Mării Adriatice. De aici a decolat Felix Baumgartner în ziua accidentului.

Aerodromul se află în apropierea locului în care sportivul s-a prăbușit – o piscină aflată la câteva minute distanță. Ancheta vizează posibile greșeli comise fie în timpul decolării, fie în faza de zbor. O întrebare-cheie este de ce nu s-a deschis parașuta de urgență.

Cauzele decesului: fractură cervicală și leziuni la măduva spinării

Conform concluziilor autopsiei, moartea lui Felix Baumgartner a fost provocată de o fractură cervicală și leziuni fatale la nivelul măduvei spinării. Aceste traume au fost incompatibile cu supraviețuirea, potrivit raportului medico-legal.

O defecțiune posibilă a camerei montate pe parapantă

Un element esențial al anchetei îl constituie camera video montată pe parapantă, care – potrivit primelor ipoteze – ar fi fost fixată incorect. În timpul zborului, dispozitivul ar fi ajuns în apropierea elicei și ar fi fost prins acolo, ceea ce ar fi dus la pierderea controlului aparatului și prăbușirea acestuia.

Martorii oculari confirmă pierderea controlului și picajul

Trei martori oculari au declarat în mod concordant că au observat aparatul de zbor intrând într-un picaj incontrolabil. Potrivit acestora, parapanta era pliată și nu mai putea fi manevrată.

Declarațiile susțin ipoteza potrivit căreia Baumgartner a încercat să activeze parașuta de urgență, însă altitudinea era deja prea mică pentru ca aceasta să se deschidă eficient.

Mihaela Rădulescu: „Felix poate fi adus acasă, în Austria”

Mihaela Rădulescu Schwartzenberg, partenera de viață a lui Felix Baumgartner timp de aproape 12 ani, a transmis un mesaj public de mulțumire anchetatorilor și a confirmat repatrierea trupului sportivului.

„Procuratura, căreia îi mulțumesc pentru cooperare, ne-a înapoiat cadavrul imediat după autopsie, iar Felix poate fi în sfârșit adus acasă, în Austria. Data înmormântării nu a fost încă stabilită”, a declarat ea pentru Il Resto del Carlino.

Ea a precizat că se afla în vacanță cu Baumgartner în Porto Sant'Elpidio în momentul tragediei și că a filmat chiar pregătirile și momentul decolării aparatului care i-a fost fatal.

Felix Baumgartner și Mihaela Rădulescu

Felix Baumgartner și Mihaela Rădulescu. Sursa foto Instagram

Filmarea ultimelor clipe, făcută publică

Mihaela Rădulescu a pus la dispoziția publicului o înregistrare video realizată în ziua accidentului, însoțită de un mesaj emoționant.

„A avut o viață extraordinară. Timp de peste doisprezece ani, i-am fost mereu alături în toate realizările sale: spectacolele de acrobație aeriană, zborurile cu elicopterul, zborurile cu paramotorul, săriturile cu parașuta și parapanta. Eram de nedespărțit, dar pasiunea lui ne-a despărțit, chiar dacă el va fi mereu alături de mine. Felix era cu adevărat special, în multe privințe, iar acum vreau doar să mă concentrez pe continuarea poveștii sale extraordinare”, a declarat ea.

Mihaela Rădulescu respinge ipoteza unui stop cardiac

Mihaela Rădulescu a respins categoric ipoteza potrivit căreia Felix Baumgartner ar fi suferit un stop cardiac în timpul zborului.

„Eram sigură că Felix nu fusese bolnav; era obsedat de sănătatea sa și nu avea nicio boală cardiacă”, a spus ea, subliniind stilul de viață disciplinat și preocuparea constantă a acestuia pentru menținerea unei forme fizice perfecte.

Un mesaj personal despre suferința rămasă în urma tragediei

Mihaela Rădulescu a vorbit și despre impactul emoțional devastator al pierderii partenerului său.

„Va trebui să depășesc șocul, durerea, momentele în care nu pot să fac decât o cafea, nu două. În fiecare zi, asta îmi va frânge inima”, a mărturisit jurnalista.