Mihaela Rădulescu, prima reacție după autopsia lui Felix Baumgartner. Ce știa vedeta
- Iulia Moise
- 23 iulie 2025, 16:58
moarte Felix Baumgartner / sursa foto: captură videoCircumstanțele tragice ale morții lui Felix Baumgartner, renumitul sportiv austriac, încep să prindă contur. Autopsia efectuată în Italia a scos la iveală detalii importante care demontează primele ipoteze privind decesul. În timp ce ancheta oficială este în desfășurare, Mihaela Rădulescu, partenera de viață a lui Felix, a vorbit public despre ultimele zile ale acestuia și despre concluziile medicilor legiști.
Impactul fatal, cauza morții lui Felix Baumgartner
Procurorul de caz responsabil de investigarea accidentului aviatic în care și-a pierdut viața Felix Baumgartner a declarat că sportivul a murit în urma impactului violent cu solul, suferind o fractură gravă a coloanei vertebrale, în partea sa inferioară. Zvonurile potrivit cărora atletul ar fi suferit un infarct înainte de prăbușire au fost, astfel, infirmate oficial de medicii legiști.
„Ceea ce știm cu certitudine este că Baumgartner a murit în urma impactului. A suferit o fractură severă la coloana vertebrală și o leziune importantă la nivelul măduvei spinării”, a declarat Raffaele Iannella, procurorul-șef citat de publicația germană Bild.
În prezent, autoritățile analizează înregistrările obținute de pe camera video purtată de sportiv în timpul zborului, în încercarea de a clarifica exact ce s-a întâmplat. Anchetatorii estimează că în aproximativ 40-50 de zile vor avea o concluzie completă cu privire la circumstanțele accidentului.
Mihaela Rădulescu: Felix era obsedat de sănătatea lui
Mihaela Rădulescu a oferit o declarație exclusivă publicației italiene Il Resto del Carlino, în care și-a exprimat convingerea că Felix nu ar fi putut suferi un atac de cord. Vedeta română a subliniat că partenerul ei era extrem de atent la starea sa de sănătate, efectuând constant controale medicale.

Felix Baumgartner. Sursa foto: Facebook
„Eram convinsă că Felix nu suferise un infarct. Era maniac în ceea ce privește verificarea stării lui de sănătate și nu avea afecțiuni cardiace”, a declarat Mihaela, răspunzând speculațiilor apărute în primele ore după accident.
Felix Baumgartner, înmormântat în Austria
Potrivit aceleiași surse, trupul neînsuflețit al sportivului a fost predat familiei după autopsie, iar organizarea înmormântării este în curs. „Parchetul Republicii, căruia îi mulțumesc pentru disponibilitate, ne-a returnat trupul neînsuflețit imediat după autopsie. Felix, în sfârșit, va putea fi adus acasă, în Austria. Însă data înmormântării nu a fost încă stabilită”, a mai declarat Mihaela Rădulescu.
Moartea lui Felix Baumgartner, cunoscut pentru saltul său stratosferic din 2012 și pentru performanțele în sporturi extreme, a șocat comunitatea internațională. Evenimentul tragic a avut loc săptămâna trecută, în Italia, în timpul unui zbor cu parapanta, o activitate pe care sportivul o practica cu regularitate și pasiune.
În ciuda durerii, Mihaela Rădulescu a ales să vorbească public, nu doar pentru a lămuri speculațiile, ci și pentru a-i păstra imaginea curată și demnă partenerului ei, care și-a dedicat viața explorării limitelor umane.