Întorsătură dramatică. Felix Baumgartner ar fi trecut prin momente critice în aer

Întorsătură dramatică. Felix Baumgartner ar fi trecut prin momente critice în aerFelix Baumgartner. Sursa foto: Facebook

Autoritățile italiene au oferit primele concluzii oficiale privind moartea celebrului sportiv austriac Felix Baumgartner, în urma accidentului tragic petrecut în timpul unui zbor cu paramotorul. Procurorul general Raffaele Iannella, care coordonează ancheta, a confirmat că regretatul sportiv a murit în momentul impactului cu solul.

Noi detalii despre moartea lui Felix Baumgartner

Potrivit datelor medicale obținute în urma autopsiei, Baumgartner a suferit o fractură severă în partea inferioară a coloanei vertebrale, iar măduva spinării a fost grav afectată.

„Ce știm sigur până acum: Baumgartner a murit la impact, coloana sa vertebrală s-a fracturat în partea inferioară a spatelui, iar măduva spinării a fost afectată”, a spus Iannella, potrivit Libertatea.

Accidentul s-a produs în apropierea unui bazin de agrement, unde se aflau mai mulți copii care au fost martori la tragedie. Imediat după incident, echipajele de urgență au intervenit și au solicitat un elicopter pentru transportul rapid al lui Baumgartner la Spitalul Torete din Ancona. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Felix Baumgartner

Felix Baumgartner. Sursa foto: Facebook

Cauza accidentului: o cameră video a ajuns în elice

Din primele reconstituiri tehnice ale anchetatorilor, se pare că accidentul a fost provocat de o cameră video montată pe paramotor. Regretatul sportiv ar fi instalat dispozitivul pentru a filma zborul din unghiul din spate, folosind o frânghie și un mini-pilot pentru a o manevra.

La un moment dat, fie din cauza unei manevre bruște, fie din cauza unui defect tehnic, camera ar fi ajuns în zona elicei, ceea ce a dus la prăbușirea aripii și, implicit, a aparatului de zbor.

Felix Baumgartner ar fi încercat să se salveze

Fostul iubit al Mihaelei Rădulescu ar fi încercat în acele momente critice să activeze parașuta de urgență, însă altitudinea era prea joasă pentru ca aceasta să se deschidă complet.

Parchetul din Fermo a deschis un dosar penal pentru omor din culpă și a desemnat un consultant tehnic care urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile italiene promit transparență totală în elucidarea circumstanțelor acestei tragedii care a șocat lumea sporturilor extreme.

„Sportivul extrem austriac a încercat în acel moment să deschidă parașuta de urgență, dar zbura prea jos, iar dispozitivul nu s-a activat la timp. Aceasta este o reconstituire care va trebui confirmată de raportul consultantului tehnic desemnat de Parchetul din Fermo, care a deschis un dosar penal pentru omor din culpă”, notează Il Resto del Carlino.