International
Analiză Politico. Lecornu, „ultimul pariu” al lui Macron. Noul premier vrea să evite criza economică a Franței
Sebastien Lecornu. sursa: instagram
Din cuprinsul articolului
Președintele Emmanuel Macron a apelat la unul dintre cei mai loiali oameni ai săi, Sébastien Lecornu, pentru a debloca impasul politic care paralizează Parisul. Noul premier — al cincilea în mai puțin de doi ani — intră direct în cel mai periculos dosar. Un buget pe 2026 cu tăieri de zeci de miliarde, într-un Parlament fărâmițat și ostil.
Numirea lui Lecornu confirmă opțiunea lui Macron pentru continuitate și disciplină. Nu pentru deschidere către stânga, într-un moment în care străzile fierb și opoziția promite moțiuni, scrie Politico. Ultima șansă a macronismului.
Dincolo de titulatură, miza este personală. Lecornu nu e doar fostul ministru al apărării. E omul la care Macron a apelat constant în criză, de la creșterea bugetului apărării până la calmarea tensiunilor născute după „vestele galbene”. În 2023, a reușit să strângă o majoritate largă pentru legea de program militar pe 7 ani, semn că poate construi compromisuri când interesul național e în joc. În 2019, a fost unul dintre arhitecții „Marei Dezbateri” cu aleșii locali, primul pas prin care Palatul Élysée a reușit să dezamorseze furia de jos în sus. Un top care îl recomandă ca fiind eficient.
Atmosfera de „ultim pariu” al lui Macron este reală
Fitch a degradat ratingul Franței la A+, punând reflectorul pe deficitul ridicat și pe instabilitatea politică. Exact pe acest fundal, Lecornu promite o combinație de responsabilitate fiscală și negociere cu toate taberele. Semnalizând de la început că renunță la una dintre măsurile toxice ale predecesorului: tăierea a două zile libere legale. Este o concesie cu dublu rol: calmează spiritele sociale și deschide ușa unui dialog real pe buget.
În logica „fixer-ului” descrisă de mai multe analize, Lecornu are punți în ambele direcții: a venit din Dreapta (are relații bune cu Les Républicains), dar a câștigat respectul unei părți a stângii prin modul în care a gestionat reînarmarea după invazia rusă în Ucraina. Chiar și așa, hopul de trecut e mare: Socialiștii vor o variantă de taxă pe „ultra-bogați” (așa-numita „taxă Zucman”), în timp ce Élysée respinge ideea ca fiind ineficientă și riscantă pentru relocarea capitalului. Un troc posibil invocat în culise? Fără „Zucman”, dar cu majorarea salariului minim și alte compensații sociale.
Un sistem politic obosit
Problema nu e doar aritmetica din Adunarea Națională; e și psihologia unui sistem obosit. Două guverne au căzut în mai puțin de un an — ultimul, condus de François Bayrou, după ce a forțat un pachet de 44 mld. € în tăieri și a stârnit un val de respingeri. Lecornu trebuie să evite aceeași capcană: dacă cere prea mult, opoziția îi ridică prețul. Dacă oferă prea mult, își pierde sprijinul în dreapta. Deocamdată, noul premier încearcă un echilibru subtil: abandonează simbolurile nepopulare, dar menține reperele „macroniste” — reforma pensiilor și linia pro-business.
Mai există un atu — și un risc. Lecornu are încrederea totală a președintelui. Asta îi dă spațiu de manevră pentru „concesii semnificative” în negocieri, nu doar gesturi cosmetice. Dar tocmai această proximitate îl poate obligă, la final, să smulgă concesii dureroase de la propriul șef. Dacă reușește, își consolidează statura de premier care a salvat „macronismul” de la implozie. Dacă eșuează, fie noul buget cade, fie se ajunge la anticipate. Un scenariu dorit de extrema dreaptă și pândit de stânga.
Urmează examene grele pentru Lecornu
În fine, lecția acestor zile: pentru prima dată, Élysée dă impresia că trimite premierul în tranșee înarmat, nu „pe mâna goală”.
Renunțarea la tăierea sărbătorilor legale e un test de sinceritate pentru dialog.
Urmează examenele grele: deficitul care mușcă din credibilitate, strada care își anunță revenirea și o Adunare alergică la „dictatul bugetar”. Lecornu știe regulile jocului — întrebarea este dacă îi ajunge timpul și capitalul politic pentru a face ceea ce niciunul dintre predecesori n-a reușit: un armistițiu fiscal credibil, cu susținere transversală, scrie Politico.
