Premiile Oscar intră într-un proces de recondiționare. Potrivit unui nou edict de la Hollywood, doar un film care îndeplinește anumite criterii stricte de cotă și standarde de incluziune va putea fi inclus la nominalizarea pentru cea mai bună imagine.

Site-ul NationalInteres.org anlizează aceste cerințe impuse de Lumea Filmului care riscă să demoleze totul în calea lor în numele „corectitudinii politice”.

Aceste standarde mustesc de gândirea de stânga, remarcă NI, enumerând noile „cerințe”. Cel puțin unul dintre actorii principali sau secundari trebuie să aparțină unei minorități rasiale sau etnice, aproximativ 30% din distribuție trebuie să interpreteze personaje cu dizabilități, persoane LGBT sau să fie femei. Același lucru este valabil nu doar pentru distribuția unui film, ci și pentru echipa de filmare și alți diverși băgători în seamă aflați pe platourile de filmare.

Conform noilor criterii, filmele istorice și de epocă vor ajunge, în mare parte, piese de muzeu, cu excepția cazului în care cineva va încerca să abordeze personaje ca Hamlet, Patrocle sau d'Artagnan desconsiderând toate aceste reguli.

Și lucrurile ar putea sta așa la teatru. Ne putem aștepta ca personajul principal să rostească cu accent bengalo-britanic piesale lui Shakespeare dacă Richard al-III-lea este pus în scenă în Calcutta. Dar, în cazul unui film, ar trebui să ne așteptăm la ceva mai mult realism istoric.

NationalInterest amintește că aceste criterii de„cote” nu le impus doar cei de la Oscar. Un studiu din 2013 a constatat că, fără acțiuni de discriminare pozitivă, Harvard-ul ar ajunge să fie 43% asiatic, 38% alb și 0,7% de culoare. În paralel, Asociația Americană de Psihologie încearcă să vindece boala capitalismului și să demonteze rasismul instituțional.

Din punct de vedere istoric, nu poate exista neutralitate în fața ideologilor, iar ideologii trebuie să fie echilibrați sau eliminați.

Dar, dincolo de ideologii, criterii de incluziune și norme aiuritoare, cea care va decide va fi piața. Și o va face doar pe baza calității adevărate a cercetării sau a performanței. Dacă toate instituțiile ar începe să susțină și să instituie cote bazate pe identități, concluzia logică ar fi apariția unei birocrații umflate cu comisari ai diversității, care, la rândul lor, vor distruge costurile și economia instituției. Și vor submina încrederea publicului, care deja e sceptic față de mass-media națională și de zecile de experți care susțin că „există șapte sute de sexe”.

Dar, arată analiza NI, nu ar trebui să ne mire ceea ce se întâmplă în realitate.Trăim, și nu poate fi găsit un termen mai bun, sub un edificiu revoluționar. „Într-o perioadă de revoluție”, a scris Troțki, „doar literatura care promovează forța muncitorilor în lupta lor împotriva exploatatorilor e necesară și progresivă”.

Subordonarea literaturii politicii și a gândirii independente necesitațiii istorice au avut un rezultat trisc în secolul al XX-lea. Se pare însă că lecțiile acelei epoci sumbre au dispărut. Nimic nu este sacrosanct, nici o coexistență nu este posibilă cu o astfel de forță evanghelizatoare. Totul va fi judecat în conformitate cu acele paradigme revoluționare și, dacă ceva nu va fi pe placul unora, va rezulta un egalitarism forțat.

Și iată că, din nou, arta e subordonată ideologiei. Meritul, calitatea, frumusețea, stabilitatea - toate astea sunt sacrificate în mod absurd pentru egalitatea forțată a rezultatului de către ignoranți aflați în căutarea iluminării himerice. Dar, ca orice revoluționar din istorie, acești adepți ai ultimelor trenduri ideologice vor fi arhitecții propriului lor colaps, într-o măsură mai mică sau mai mare.