Contribuabilii care au primit de la ANAF decizii de impunere pentru sume mici ar putea beneficia de ştergerea datoriilor.

Guvernul pregătește o amnistie fiscală care ar putea fi dată în anul 2019. Se preconizează că va fi dată imediat după Paște. Din câte se pare, amnistia fiscală pe care o pregătesc experții din cadrul ANAF va fi similară cu cea din anul 2015. Guvernul condus de Victor Ponta a dat o amnistie de care au beneficiat peste 4 milioane de români. Era vorba de salariaţii care au primit diurne, considerate de Fisc ca fiind asimilate salariilor şi la persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie, informează RTV.

Printre beneficiari se numără și cei care pentru câţiva lei încasaţi ca dobândă sau dividende au fost somaţi de Fisc să plătească contribuţii sociale de aproape 500 de lei pe an.

Amnistia ar urma să fie dată de Guvern prin Ordonanță de Urgență, după Paște. Aceasta i-ar putea viza pe acei contribuabilii care au primit de la Fisc decizii de impunere pentru sume mici în perioada 2015-2018.

Amnistia ar putea să li se aplice celor care au de plătit pentru perioada respectivă contribuţii la asigurările de sănătate în sumă mai mare decât veniturile pe care le-au realizat.

Recent, mii de oameni au primit acasă plicuri de la ANAF prin care erau înștiințați că au datorii la stat. Multe dintre acestea sunt mai vechi chiar și de cinci ani și provin de la neplata asigurărilor de sănătate. Oamenii au fost înștiințați că urmează să fie executați silit, dacă nu-și plătesc datoriile până pe data de 30 iunie.

 

Te-ar putea interesa și: