Evenimentul Zilei > EVZ Special > AMINTIRILE unui diplomat român în țările nordice, dinainte și din timpul celui de al DOILEA RĂZBOI MONDIAL
AMINTIRILE unui diplomat român în țările nordice, dinainte și din timpul celui de al DOILEA RĂZBOI MONDIAL

AMINTIRILE unui diplomat român în țările nordice, dinainte și din timpul celui de al DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Licenṭiat în drept la Universitatea din Bucureşti, Alexandru Leist a fost angajat la Ministerul Afacerilor Străine la sfârșitul anilor 1930.

A fost funcṭionar administrativ la legaṭiile noastre din Ţările Nordice. La venirea comunistei Anei Pauker ca ministru, Alexandru Leist a fost dat afară şi 23 de ani a lucrat ca normator în construcṭii. În 1997 el și-a depănat amintirile într-un interviu realizat de Mariana Conovici, care se păstrează în Arhiva de Istorie Orală a Radioului public.

„Ei bine, acum ai să te duci la Tallinn!„ Eu am mulţumit, era ordin de la Cugler, el era prim secretar şi eu eram funcţionar administrativ. […] Şi imediat am deschis Larousse-ul să văd care dintre alea trei este Estonia, e mai la mijloc… şi atunci am văzut. […]

Am plecat iarna, am făcut o plimbare frumoasă prin Berlin; am scăpat vaporul din nord, noroc că ştiam nemṭeşte, un hamal m-a învăţat ce să fac şi m-a aşteptat vaporul care făcea legătura între Germania şi Ţările Baltice – adică Tallinn – şi cu un vaporaş m-am dus până la… nu ştiu, două zile, sau o zi şi ceva a durat excursia până am ajuns la Tallinn.

Acolo ce post ocupaţi?

Tot funcţionar adminstrativ. Ştiţi prea bine, nu-i aşa, că până după război, noi aveam numai legaţii; dar îmi aduc aminte – că asta trebuie să fi fost în… ’39 – […] împărţeam lucrările cu domnul Davidescu. […] Ei, de multe ori m-am gândit: pe ce am căpătat eu bani în anii aceştia?! Pentru că în ţările astea rar venea câte un românaş… Ştiu că în Finlanda aveam o familie de români tocmai din nord. O dată a venit Joseph [Schmidt], tot la Helsinki a fost, cântăreţul acela originar din Bucovina, cunoscut pentru Un cântec străbate lumea. Va să zică prea multă lume nu se abătea pe acolo ca sa zici că ai afaceri consulare! La Tallinn eram eu cu ministrul şi atunci [rezolvam] toate problemele administrative, poate mici corespondenţe, totul făceam cu ministrul împreună, numai că eu nu aveam cheia de la cifru pe vremea aceea. Mi-aduc aminte că mai târziu, toţi câţi erau – eu eram ăl mai mic dintre ăi mari – şi aveam şi cifru şi arhiva politică, toate le aveam la mâna mea, dar asta a fost la Sofia, asta a fost la Helsinki. […]

La Tallinn am stat 15 luni de zile. […]

Legaţia de la Tallinn a fost apoi închisă, a preluat Helsinki. Ţin minte, cu Davidescu… parcă ţin minte cum căram noi arhivă şi duceam la un foc improvizat acolo, hârtiuţă cu hârtiuţă, tot, tot! S-a distrus totul, nimeni nu putea să mai găsească vreo însemnare, nimic! Dânsul a plecat mai devreme şi eu am mai rămas, ştiu că am expediat un plic cu corespondenţă diplomatică, sigilat, pesemne că ultimele hârtii ce a am mai avut de făcut. Am plecat cu vaporul, un vaporaş la Helsinki. Acolo, altă lume!

Deci în timp ce eraţi la Tallinn aţi primit numirea la Helsinki?


Am primit numirea la Helsinki. La Helsinki am observat imediat… Era mai luminos, una; era mai curat decât Tallinn şi eu aveam o prietenă acolo, marea mea iubire… Am mai venit la Tallinn şi constatam deosebirea şi eu găseam explicaţia că Tallinn-ul, Estonia şi cu celelalte Ţări Baltice au stat direct băgate în amalgamul sovietic… nu, cel rusesc, ţarist. Pe când Finlanda avea o situaţie aparte, Dieta ei, pe de o parte. Iar pe de altă parte, avea influenṭa Suediei, [chiar] şi străzile au nume suedeze, era o ţară bilingvă. […] Frumos oraş Helsinki, ţară frumoasă, m-am mai plimbat pe-acolo… Acolo, întâi am avut un şef care era însăcinat cu afaceri ad-interim, nici nu vreau să-i spun numele, nu a făcut cinste aş putea spune nici ţării nici lui, pentru că au venit reclamaţii contra lui… […]

Noi am stat acolo frumos… va să zică, noi am stat acolo frumos până în iarna lui ’39. A mers totul bine, până când a început războiul, era clar că se va deschide războiul. Nu se ştia ce se va întâmpla… […] Deci în Finlanda a fost aşa, pe jumătate de vreme a fost frumos, mai târziu, ţin minte că au fost şi bombardamente… Îmi intrase în cap că dacă am primit câteva lucruri confidenţiale trebuie să am grijă de ele, îmi luam valijoara cu dicţionarele şi cu ce mai era în valiza aceea şi fugeam şi mă adăposteam sub un pom – mi-aduc aminte şi acuma! –, nu departe de locuinṭa mea şi toate hainele şi toate celea, le-am lăsat…

Ei bine, la Helsinki n-a durat decât până după aprilie, scurt timp după ce s-a terminat războiul finlandezi cu ruşii…A venit telegrama că era nevoie de-alde mine la Oslo! Lecca, ministrul de atunci, a zis: „Dacă vrei, dau imediat telegramă şi rămâi aici!„ Asta a fost prima dată când am fost obraznic: „Nu, asta a zis ministerul, mă duc acolo!„ […]

Deci, m-am dus la Oslo. Cei din jurul meu spuneau: „Păi, o iei de la capăt acolo…„ Într-adevăr, cred că chiar în prima noapte, dimineaţă, mi se telefonează de la Legaţie – eram sub duş la un hotel, la vremea aceea un hotel foarte bun, cel mai bun hotel din Oslo –, „vin nemţii!„ Zic: „Faceţi-vă şi voi acolo un adăpost, sprijiniṭi pivniţa aceea…„ Într-adevăr, au făcut treaba aceasta până am venit eu, dar au sprijinit-o aşa de bine că au umflat pardoseala! Nemţii veneau încetul cu încetul, cum vine o trupă care ocupă, nu dă buzna ca minerii! Omul nostru de la Legaţie avea un prieten de-al lui, pe undeva pe strada pe unde intrau nemţii, trupele nemţeşti în Oslo şi ăla îi tot spunea: „Au ajuns colo, colo…„ […] Deci, au intrat nemţii acolo, s-au instalat nişte puşti mitraliere acolo, prin centru, şi viaţa a mers mai departe aşa cum putea să meargă.”