Fost impresar de succes și important om de afaceri, Ioan Becali se laudă cu obiceiurile sale deprinse din filmele americane cu gangsteri. Susține că de la o vârstă fragedă s-a obișnuit să trăiacă pe picior mare, chiar dacă uneori nu-i ajungeau banii nici pentru un taxi. Prefera să meargă pe jos, dar să plătească, la restaurant, bacșiș ospătarilor și bucătarilor.

Giovanni Becali a rememorat mai multe episoade din trecutul său care poate fi luat ca model pentru un scenariu de film. El a vorbit despre începuturile sale, pe stradă, când îi ajuta pe „șmecherași” să-i înșele pe turiștii care se aventurau să joace la „alba-neagra”

Fostul impresar a povestit că a făcut bani în Germania şi în Franţa, înainte să intre în impresariat și să se ocupe de tranferul jucătorilor de fotbal. Ajuns la o vârstă înaintată, Giovanni Becali spune că i-a plăcut să se poarte precum gangsterii din filmele americane. Arunca cu banii în stânga și în dreapta, plătind generos pentru fiecare serviciu care îi era făcut.

Mai mult, susține că, au fost cazuri în care și-a lăsat toți banii ca șpagă, la restaurant, ospătarilor și bucătarilor, chiar dacă nu mai avea nici de taxi.

„La mine nu există parcare, poate să dea 1.000 de legi… Dacă sunt la 50 de metri, 100 de metri de un hotel, şi sunt hoteluri, slavă, Domnului!, mă duc la hotel în faţă. Pentru că sunt crescut aşa! Sunt crescut de mic cu şpaga asta. A ospătarilor, până şi la bucătari. Eu mă duc la restaurante frumoase şi vine bucătarul «Oh, signor Giovanni. Che mangia oggi? …» Şi la sfârşit «ia o şpagă şi dă-i-o ospătarului că pasta a fost superbă»”, a povestit Giovanni Becali în podcastul lui Viorel Grigoroiu, „Tare de tot”.

Învățat să trăiască pe picior mare

Fostul impresar spune că așa s-a deprins din tinerețe, de când bătea străzile împreună cu ceilalți „șmecherași”. A continuat să se poarte așa și în țările străine prin care a umblat, mai târziu, după ce a plecat din România.

„Aşa am fost crescut de la 17, 18, 19 ani. E greu să te schimbi. N-am avut niciodată nevoie de rezervări, în afară de Londra. În Italia, în Franţa, în Spania, e mai uşor. Că şi ei sunt cam ca noi. Bine că am fetele acolo (n.r. la Londra), «tati, rezervăm noi, nu e o problemă». Eu de multe ori nu mai aveam bani, bani de taxi, dar eu şpaga la ospătar o dădeam. O luam pe jos pe Bulevardul Sevastopol (n.r. la Paris) şi apoi până la Gară”, a mai relatat Giovanni Becali.

Fostul impresar a rememorat zilele în care ținea de „șase” – avea grijă să nu se apropie poliția – pentru cei care practicau jocuri de noroc ilegal. El vorbește de alba-neagra, o escrocherie practicată pe stradă, căreia îi picau victime naivii atrași de posibilitatea unui câștig frumos. El însuși amator de jocuri de noroc, povestește cum pierdea, tot ce câștiga în timpul zile, seara la cazinouri.

„Aveam bani. Dar mai jucam un black jack, mai jucam o ruletă şi se duceau banii. De multe ori, ce făceam ziua pierdeam seara. Dimineaţa o luam de la început. Luam cu împrumut ca să am capital, că nu poţi să mergi cu buzunarele goale pe stradă. Am jucat multe jocuri. De la 12 ani, 13 ani. Barbut, table, rummy, tabinet, poker, toate. Toate! Alba-neagra…”, a mai povestit Becali.

Cum l-a păcălit pe un turist japonez

În acest context, fostul impresar a amintit de un episod când a luat parte la escrocarea unui turist japonez. Acesta a pierdut la joc, pe stradă, în jur de 3.000 de mărci germane. O sumă importantă pe vremea aceea.

„Am mai ţinut şi eu de şase la alba-neagra. Ţineam la nişte şmecheraşi din Vâlcea, în Paris, la Frankfurt. Unii foarte şmecheriţi şi la clonarea cărţilor de credit. Văd un japonez, mă duc şi eu acolo şi mă uit, niciun poliţist … Pun piciorul pe capac şi scot 100 de mărci din buzunar. Şi ăla, tovarăşul meu, îmi zice «nu, 200 de mărci». Şi îl întreb pe japonez? «Vrei? Tu o sută, eu o sută». «Da, da!». Trei mii şi ceva a pierdut japonezul! Eu am mai pus o sută şi m-am lăsat. Am luat şi parte apoi la ce au mai câştigat ei, stai liniştit. Eram mai la început”, a povestit, printre multe altele, Giovanni Becali la podcastul „Tare de Tot”, realizat de Viorel Grigoroiu.