Amestecul politicienilor în anchete era obișnuință în 2002

Amestecul politicienilor în anchete era obișnuință în 2002

Presa a explodat, politicienii puterii au reacţionat. Premierul Năstase a declarat public că nu crede în arestările de vineri, lăsând să se înțeleagă că e vorba de un abuz. După câteva zile, procurorul Lele a revocat măsura arestării.

„Nimeni nu poate nega că primul ministru a intervenit pe data de 20 martie 2002. Imixtiunea a fost clară. Dar eu nu puteam să spun nimic, deoarece eram procuror. Toată lumea mă întreabă de ce am tăcut. Cum se face că societatea civilă nu a reacţionat atunci când am fost obligat să revoc mandatul de arestare? M-a întrebat cineva de ce am revocat mandatul? Cum poate crede cineva că, după câteva zile de la semnarea mandatului, am decis fără niciun fel de presiune să-l revoc?”, a declarat procurorul Lele ziariştilor bucureşteni la începutul lui aprilie 2002, în ziua în care a fost audiat la Parchetul General sub acuzaţia de „arestare nelegală, fără probe”.

Anterior percheziţiei casei sale şi cercetării lui la Bucureşti, Alexandru Lele declarase presei locale că fiul fostului prefect a creat în judeţul Bihor o reţea care controlează toate activităţile economice şi sociale, fiind sprijinit în acţiunile sale de autorităţile locale, inclusive de Poliţie şi Vamă. În afacere era implicat şi un avocat, fiul unui colonel important din IGP. Procurorul susţinea cu tărie că existau acte care conturau cu precizie sistemul mafiot de contrabandă cu produse petroliere prin care statul fusese prejudiciat de mii de miliarde de lei. Iar despre aceste documente ştiau şi poliţiştii de la „Combaterea Crimei Organizate” şi procurorii şi judecătorii orădeni. Pe fondul acestor stări de fapt a apărut procurorul Cristian Panait şi şeful său, Ovidius Păun, veniţi să-l aresteze pe Alexandru Lele, în seara de 27 martie 2002. Păun a rămas în maşină, la intrarea în locuinţa lui Lele şi l-a trimis singur pe Panait. Imaginile transmise de OTV din locuinţa lui Lele au arătat clar înfrângerea tânărului procuror, care nu a putut să îndeplinească misiunea ce-i fusese încredinţată. Când Alexandru Lele i-a spus că nu are şi aviz de la ministrul Justiţiei pentru arestarea sa, Cristian Panait şi-a dat seama că a picat într-un joc al intereselor şi că a fost folosit.

Ziua în care procurorul Panait a plonjat în gol

10 aprilie 2002, noaptea. OTV anunţă că procurorul care l-a anchetat pe Lele (deja procurorul de la Oradea devenise un personaj cunoscut publicului, mai ales prin difuzarea repetată a casetei cu percheziţia de către Dan Diaconescu) a căzut de pe blocul în care locuia şi se află la Spitalul Floreasca. Avea doar 29 de ani şi se pregătea să se însoare, nu să se sinucidă.

11 aprilie. Toată presa e în alertă. Echipa mea de la Libertatea (Mădălina Turturea, Cristian Burcioiu şi Silviana Ionescu) pleacă în teren: spital, acasă la procurorul Panait şi la Parchetul General. Iar informaţiile încep să curgă. Din acel moment, câteva zile la rând, ne-am preocupat intens de această moarte suspectă, publicând informaţii noi şi declaraţii stupefiante. La fel făceau şi colegii noştri de la Evenimentul zilei, Ondine Gherguţ, Christian Levant şi alţi câţiva, ale căror articole le vedeţi reproduse azi. Aşa s-a conturat povestea sinuciderii tânărului procuror care are în spate, fără dubii, autori morali.

Parchetul General a avansat rapid ipoteza că procurorul Cristian Panait s-a sinucis. „Decesul a survenit ca urmare a leziunilor grave suferite prin cădere de la înălţime, pe fondul unui episod suicidar” - a transmis sec, în 11 aprilie 2002, Biroul de presă al Parchetului. Nu s-a găsit niciun bilet care să motiveze dorinţa tânărului magistrat de a se arunca de pe terasa imobilului de patru etaje din strada Luca Stroici din București, ne-au spus surse din Parchet .

De la Spitalul Floreasca am aflat că procurorul fusese adus de o ambulanţă, iar medicul de gardă a sunat la 955 ca să raporteze evenimentul . Cristian Panait era în comă de gradul IV, a fost băgat în sala de operaţie fiindcă avea gleznele, bazinul şi mâinile sfărâmate de la impactul cu solul, însă în cursul nopţii a decedat. O sursă din spital ne-a spus că sunase la director ministrul Justiţiei Rodica Stănoiu ca să-i spună să nu dea niciun fel de relaţii presei, că e vorba de un procuror de la Parchetul General. Medicii au ales să spună jurnaliştilor că familia le-a interzis lucrul acesta.

Până şi mătuşa lui Cristian Panait, femeia sub ochii căreia se aruncase în gol bărbatul, a fost presată să nu dea niciun fel de relaţii despre cele petrecute în acea după-amiază. Cu greu am aflat câte ceva de la Eleni Dumitru în primele zile.

Ne puteți urmări și pe Google News