America azi: Superioritatea Vandalului asupra Cetățeanului de Rând
- Adrian Pătrușcă
- 30 mai 2020, 19:15
Realizatorul Fox News, Tucker Carlson, a deplâns dublul standard din America acestor zile: turbulenții încalcă toate legile, în vreme ce oamenii „normali” abia mai pot ține pasul cu „nenumăratele reguli noi” impuse de autorități.
Carlson și-a început emisiunea de vineri seara întrebându-se dacă răzvrătiții care au ocupat și incendiat secția de poliție din Minneapolis, joi, vor fi vreodată „arestați pentru că au făcut asta”.
„Totul a fost înregistrat pe camere, dar făptașii pur și simplu au plecat nestingheriți”, a spus realizatorul. „Și este posibil, chiar probabil, ca majoritatea dintre ei să nu fie pedepsiți niciodată.”
Totuși, a precizat Carlson, „este ceva foarte diferit de experiența pe care majoritatea americanilor o trăiesc aici”.
„În vreme ce Minneapolis arde... noi, restul, continuăm așa cum am făcut-o întotdeauna, respectând regulile”, a spus el, după care a enumerat o parte din „nenumăratele reguli noi” care li se cer americanilor să le respecte, reguli care „se înmulțesc ca insectele”.
„În public ascundem ceea ce gândim cu adevărat”, a spus Carlson. „Ne înfrânăm instinctele naturale, ne păstrăm convingerile cele mai adânci pentru noi înșine. Știm care sunt limitele. Înțelegem că vom și pedepsiți dacă spunem adevărul. Aceasta este America în care noi, ceilalți, trăim.”
În timp ce majoritatea persoanelor încearcă să „respecte aceste reguli la literă”, alții „au negociat cumva un târg mai bun” și pot „să ignore aceste reguli”.
„Ei nu cred în ordine și corectitudine”, a continuat ziaristul. „Ei resping societatea în sine. Rațiune și evoluție și precedent nu înseamnă nimic pentru ei. Folosesc violența pentru a avea ceea ce doresc imediat. Oameni ca aceștia nu se obosesc să muncească. Fac exact ceea ce simt că le vine să facă. Spun exact ceea ce le vine să spună. Își vopsesc cu spray opiniile pe clădiri. La televizor, ceas după ceas, îi privim pe acești inși – găști criminale – distrugând ceea ce noi ceilalți am construit. Nu au dreptul să facă asta. Nu contribuie la binele comun. Nu au făcut-o niciodată. Și totuși, brusc, par să fi dobândit toată puterea.”
În loc să-i oprească pe vandali, autoritățile „îi încurajează, îi flatează, încearcă cu disperare să le câștige dragostea”, a spus realizatorul Fox. „De ce sunt mascați demenții care au incendiat Wendy’s (restaurant din Minneapolis – n.r.)? Pentru că noi, toți ceilalți, suntem niște idioți. Asta ne spun liderii noștri. Crimele găștilor sunt pedeapsa pe care o merităm. Acesta este argumentul lor. Și mulți par să îl creadă.”
„Ar fi trebuit să ne așteptăm la asta”, a mai spus Tucker Carlson. „Când exprimi o opinie pe care liderii noștri nu o agreează, o numesc violență. Când infractorii comit acte adevărate de violență, (politicienii) numesc asta exprimare.”