MĂSURĂ RADICALĂ! Amenzi DRASTICE pentru PIETONI! Breaking News
- Cristi Buș
- 9 decembrie 2018, 19:29
Situație luată în premieră pentru Europa de organul legislative din Lituania. Pietonii lituanieni vor plăti amenzi consistente în situația în care vor fi prinşi că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada.
Măsura a fost inclusă într-un nou act legislativ care a fost adoptat miercuri cu scopul reducerii numărului victimelor accidentelor de circulaţie.
„Pietonii nu vor mai putea utiliza telefonul mobil în momentul în care se vor angaja în traversarea străzii”, a declarat ministrul lituanian al Transporturilor, Rokas Masiulis, cu ocazia unui reuniuni a cabinetului transmisă în direct la postul de televiziune
Începând cu luna ianuarie 2019, cei care traversează strada în timp ce vorbesc sau îşi verifică mesajele pe telefonul mobil riscă o amendă care poate ajunge până la 40 de euro.
Oraşul american Honolulu a introdus o legislaţie similară anul trecut, însă aceasta prevede doar că pietonii nu pot scrie mesaje text în timp ce traversează. Ei pot, însă, să vorbească la telefonul mobil, informează B1tv.
În 2017, un număr de 68 de pietoni au decedat după ce au intrat în coliziune cu automobilele sau motocicletele din Lituania, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 2,8 milioane locuitori.
Potrivit celor mai recente statistici europene, Lituania se plasează pe locul al treilea în UE după mortalitatea rutieră, după România şi Letonia.