Codul Rutier. Greșelile banale pe care le fac șoferii, sancționate aspru

Codul Rutier. Greșelile banale pe care le fac șoferii, sancționate aspruRCA. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Codul Rutier prevede o serie de sancțiuni contravenționale, mai mici, ca și cuantum, dar destul de des aplicate de agenții Poliției Rutiere. Una dintre abateri se referă la montarea unor echipamente speciale, ilegale, caz în care amenda ajunge la câteva sute de euro.

Nerespectarea prevederilor Codului Rutier, la capitolul lumini de drum, îi poate aduce șoferului o amendă de 1.100 de lei.

În cazul în care sistemul de lumini nu funcționează corespunzător, șoferul riscă să primească o amendă de circulație din clasa a lll-a de sancțiuni.

Agentul Poliției Rutiere vă poate opri și să vă sancționeze dacă circulați cu un bec ars, sau dacă autoturismul dvs. are în dotare sisteme de lumini neomologate.

Amenzi mari pentru stroboscoape

De exemplu, mulți dintre șoferi și-au montat pe mașini stroboscoape sau sirene, precum sunt cele din dotarea autoturismele de la Serviciul de Pază și Protecție.

Aceste sisteme se montează foarte ușor, dar dacă sunteți prinși riscați amenzi foarte mari.

”Sunt foarte ușor de montat, se montează de obicei la jumătatea parbrizului, cu sursă de alimentare din bricheta mașinii. În trafic poate fi foarte ușor confundat cu autospeciala Poliției Române”, spune expertul auto Cristian Goga.

Amenzile aplicate în aceste cazuri pot ajunge la 2.900 de lei, adică de 600 de euro.

”Se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei, precum și cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată se confiscă și aceste mijloace speciale de avertizare”, a declarat Andra Arsintescu, de la Brigada Poliției Rutiere București, pentru Observatornews.

Amenzi pentru proiectoarele de ceață

Șoferii trebuie să cunoască faptul că pot folosi proiectoarele de ceață, doar atunci când condițiile atmosferice o impun,

Dacă sunteți oprit de un polițist, iar acest sistem de lumini este pornit, de exemplu, pe un cer senin, atunci riscați o amendă. Codul Rutier prevede că luminile de ceață se folosesc doar împreună cu luminile de drum, în condiții de ceață densă.

Conducătorii auto care nu respectă aceste prevederi, riscă o amendă care este sancționată cu 4-5 puncte de penalizare, cea  înseamnă sume cuprinse între 580 și 725 lei, existând posibilitatea achitării la jumătate în termen de 15 zile.

Procesele contravenționale se pot contesta prin depunerea unei contestații la sediul judecătoriei de pe raza de domiciliu. În acest caz, pe lângă cererea de chemare în judecată, petentul trebuie să depună o taxă judiciară de timbru, care se achită la casieria primăriei de domiciliu, și o copie după procesul verbal de contravenție emis de polițist.

Ne puteți urmări și pe Google News