Amendă usturătoare pentru Apple din cauza unor RECLAME MINCINOASE

Amendă usturătoare pentru Apple din cauza unor RECLAME MINCINOASE

Peste 2 milioane de dolari a primit amendă firma Apple pentru reclamele mincinoase difuzate în Australia.

În spoturile de promovare ale tabletei iPad, compania Apple susţinea că noul produs este compatibil cu reţelele de mare viteză 4G disponibile la nivel local. Informaţia s-a dovedit falsă, a indus clienţii în eroare şi aceştia au reclamat firma. Autorităţile australiene au început demersul legal împotriva Apple în martie, după introducerea pe piaţă a noului model de tabletă iPad. Comisia pentru concurenţă a acuzat grupul american că a indus clienţii în eroare prin descrierea tabletei ca fiind compatibilă cu o reţea 4G locală, chiar dacă aceasta nu era, potrivit Financial Times. După ce au fost înregistrate plângeri în Marea Britanie şi Australia, Apple a schimbat modul în care promovează iPad şi a scos de pe site afirmaţiile vizate. Reclamele în cauză au fost difuzate în Australia în perioada 8-12 martie, chiar şi după ce Apple a primit înştiinţări că ar putea fi în contradicţie cu legi referitoare la publicitatea înşelătoare.

Ne puteți urmări și pe Google News