Ambasadorul Marii Britanii: Parlamentarii "trebuie să arate că respectă cele mai înalte standarde de integritate"
- Departamentul Politic
- 27 septembrie 2012, 16:08
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, susţine că parlamentarii români trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării, transmite mediafax.ro.
Martin Harris scrie, pe blogul său, că actualul Parlament al României, precum şi cel care va rezulta după alegerile din 9 decembrie trebuie să facă progrese în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie.
Harris aminteşte că Parlamentul României este angajat pentru realizarea unui număr de reforme prin Strategia Naţională Anticorupţie - proceduri reformatoare privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, adoptarea unui cod etic pentru aceştia, precum şi privind colaborarea cu GRECO, organismul special anticorupţie al Consiliului Europei.
"Orice campanie împotriva corupţiei trebuie să beneficieze de sprijinul clar al clasei politice conducătoare", subliniază Harris. De asemenea, el arată că "parlamentarii trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării". "Altfel, reputaţia Parlamentului are de suferit, precum şi calitatea democraţiei", adaugă diplomatul.
Exemplul britanic Ambasadorul Harris arată că parlamentari din întreaga Europă fac în prezent subiectul unei monitorizări tot mai atente din partea instituţiilor publice, presei şi propriului electorat, iar România are Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) care aplică noi standarde în viaţa publică.
"În această lună un mandat de parlamentar a fost revocat pe considerente de incompatibilitate, aplicând o decizie a ANI. În Marea Britanie, Westminster (Parlamentul de la Londra - n.r.) a introdus reforme succesive pentru a răspunde scandalurilor referitoare la mită din anii '90 sau celor privind cheltuielile publice ale parlamentarilor din 2009. Mai mulţi parlamentari au fost excluşi sau suspendaţi din Camera Comunelor şi Camera Lorzilor. Acum avem un comisar parlamentar pentru integritate însărcinat cu aplicarea codului etic al membrilor Casei Comunelor", evidenţiază Harris.
El arată că aceste subiecte au fost discutate săptămâna trecută cu ocazia vizitei la Bucureşti a unei delegaţii parlamentare britanice.