Pe 28 decembrie 2018 Ambasada Federație Ruse la București a postat pe Facebook un atac la teza istoriografiei românești, împărtășită și de opinia publică , potrivit căreia în 1944 Armata Roșie a comis abuzuri grave pe teritoriul nostru național. În replică la acest text am publicat pe cristoiublog.ro două eseuri: Ambasada Federației Ruse la București – contrazisă de Stalin (4 ianuarie 2019) și Iuliu Maniu despre ruși în ședința Consiliului de miniștri din 15-16 septembrie 1944: Să-i iubim, pentru că ne violează femeile?! (6 ianuarie 2019).

Unul dintre aceste eseuri a fost publicat de Evenimentul zilei. Mirel Curea a luat și el atitudine față de gestul – mai puțin obișnuit – al Ambasadei Ruse de a interveni într-o controversă istorică. Au trecut – cum ar spune poetul – zilele-n goană. Consideram chestiunea închisă. Ambasada Rusiei a lansat o provocare. Din partea română s-a răspuns în stil românesc. Fie gen Ba p-a mă-tii!, fie în stil diplomatic unsuros. Au lipsit reacțiile istoricilor, lucru surprinzător dacă ne gîndim că istoricii, mai ales, cei nemuriți de Academie, fac politică mai mult sau mai puțin subțire.

Zilele trecute m-am pomenit cu un telefon de la Simona Ionescu, redactor șef al Evenimentului zilei. Mă înștiința că a primit pe e-mail, sub forma unei Scrisori deschise, un drept la replică dat de Ambasada Federației Ruse; un document pe care – m-a anunțat ea – ziarul vrea să-l publice în paginile sale ca drept la replică. I-am reamintit fostei mele colege de la Evenimentul zilei din primii ani că publicarea Scrisorii ca drept la replică are următoarele dezavantaje:

Trece neobservată pentru majoritatea cititorilor.

Lasă impresia pentru cititorii avizați că ziarul a publicat textul oarecum silit de normele profesiei și nu pentru că ar fi vorba de o intervenție interesantă din punct de vedere publicistic.

I-am propus Simonei Ionescu să public Scrisoarea Ambasadei în cadrul comentariului pe care-l semnez zilnic în Evenimentul zilei. Dincolo de argumentele strict gazetărești – atrage astfel atenția – am invocat argumentele de Istoric al clipei. Și de Istoric. Gestul Ambasadei Ruse la București are semnificații politice. Ar fi păcat ca el să treacă neobservat. Textul trimitea și la documente importante pentru cercetătorul relației dintre URSS și România la finele Războiului, cum ar fi, de exemplu, cele despre lagărele de prizonieri sovietici de la noi.

Prin urmare, reproduc aici Scrisoarea Ambasadei Federație Ruse la București. O consider mai mult decît un drept la replică. O consider un punct de plecare într-o dezbatere mai largă despre prezența Armatei Roșii pe teritoriul românesc. Ca autor al unor eseuri despre cum vedeau românii de la vremea respectivă această prezență, aș fi interesat să aflu, de la istoricii ruși din postcomunism, cum vedeau Autoritățile de la Moscova, de la Stavka pînă la NKVD, viața și activitatea militarilor sovietici pe teritoriul României. Existau semnale primite la cel mai înalt nivel că unii militari comiteau abuzuri? Dacă da, cîți militari ruși au fost pedepsiți? Am dat doar cîteva exemple din ceea ce s-ar putea numi contribuția istoriografiei rusești la studierea de către români a comportamentului militarilor sovietici pe teritoriul românesc. Dan Andronic, cu care am vorbit despre dezbatere, m-a asigurat că el ar fi gata s-o găzduiască în Evenimentul istoric.

„Ambasada Rusiei în România tratează cu respect principiile libertății de exprimare și libertății presei, precum și ale pluralismului de opinii, deoarece acestea sunt unele dintre cele mai importante valori democratice ale celor două țări din perioada postcomunistă. Este destul de evident că, în conformitate cu practica general acceptată, punctul de vedere al autorilor materialelor de presă nu coincide neapărat cu opinia redacției. În același timp, atunci cînd autorul încearcă în mod persistent să își prezinte propria opinie subiectivă drept «semnificația autentică ascunsă» a materialului altcuiva, considerăm că suntem îndreptățiți să ne adresăm dumneavoastră cu o cerere întru totul firească: aceea de a publica această scrisoare deschisă, în spiritul libertății de exprimare.

Este vorba despre articolele «Ambasada Federației Ruse la București contrazisă de Stalin» și «Spionajul rusesc face teste pe români!» care au apărut în ziarul dumneavoastră mult stimat (4 și 8 ianuarie 2019), și unde comentariul Ambasadei din 28 decembrie 2018 a fost citat doar parțial și foarte selectiv. Pe această cale dorim să facem o remarcă, și anume că acest comentariu mai sus menționat al Ambasadei nu reflectă opinia doar a unui autor aparte sau chiar opinia unui grup de diplomați. Aceasta este poziția oficială a Federației Ruse și, după cum arată numeroasele sondaje, opinia majorității populației țării noastre, care respinge încercările de a falsifica istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în ciuda faptelor și a documentelor oficiale care rezumă această enormă tragedie a umanității. Acestea includ, între altele, verdictul Tribunalului de la Nürnberg, care face parte inalienabilă din dreptul internațional actual. Iar în conformitate cu spiritul Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961, Ambasada informează opinia publică din țara gazdă despre poziția statului său.

Prin urmare, nu este vorba despre vreo dezbatere științifică, care, desigur, are propriile sale particularități, mai ales că ne bazăm comentariul pe fapte bine cunoscute și pe un document istoric foarte concret.

Avînd în vedere cele expuse, dorim să atragem atenția asupra faptului că ideea esențială a comentariului Ambasadei din 28 decembrie 2018 nu a fost o încercare de a nega faptele de jaf și violență. Asemenea fapte se întîmplau în timpul războiului. Cu toate acestea, comandamentul sovietic a luptat împotriva acestui lucru, activitățile sale fiind foarte hotărîte și de succes. În sprijinul acestei teze, a fost prezentat un extras din ordinul Comandantului Suprem «Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație». Vă putem asigura că avem la dispoziția noastră copii ale documentelor originale (sentințe ale tribunalelor militare) cu privire la pedeapsa, inclusiv pînă la executarea prin împușcare a militarilor care au încălcat disciplina, precum și cele privind lagărele pentru prizonierii de război sovietici din România din perioada 1941-1944, în care au fost încarcerați soldații Armatei Roșii, care își apăraseră țara împotriva ocupanților străini, inclusiv români. Dar astăzi este vorba despre altceva.

Ideea principală a comentariului Ambasadei a fost să apeleze la opinia publică românească, la mass-media și la blogosferă. Potrivit acestui apel, «recuperarea de la naftalină», în mod periodic, a poveștilor de groază despre «atrocități ale soldaților sovietici în masă» este în mod clar contraproductivă, din punctul de vedere al logicii și intereselor reale ale celor două popoare, pentru menținerea relațiilor pragmatice (reciproc avantajoase) și de bună vecinătate. O astfel de abordare contrazice o tradiție istorică îndelungată. Eminentul politician și diplomat român, N.Titulescu, a scris în anii 1930, care au fost atît de dificili: «Istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, și nu inamicul României».

În ceea ce privește argumentele precum «ne-au povestit bunicile și bunicii», vă putem asigura că memoria istorică despre atrocitățile și jafurile în masă din partea armatei române condusă de I. Antonescu (cel mai mare satelit al Germaniei naziste), pe teritoriul Moldovei, Ucrainei și Rusiei moderne, a fost transmisă, cu nu mai puțin succes, actualei generații de cetățeni ai acestor țări de către «bunici și bunicuțe». Cu toate acestea, Ambasada nu vede aici un motiv pentru lansarea de campanii mass-media sistematice neprietenoase și pentru cultivarea imaginii inamicului istoric vis-a-vis de statele vecine, pînă la punctul că, în versiunea românească populară Marea Neagră a fost botezată «cel mai bun vecin» al României.

Ideea de a «lăsa dezbaterile istorice istoricilor» nu ne-a provocat nici un fel de obiecție, dar Ambasada a fost (și va fi în continuare) nevoită să reacționeze la publicarea materialelor provocatoare, care apar cu regularitate în presa românească. Pe autorii acestora, care aruncă «în curtea» publicului «pisica moartă» a generalizărilor pseudoistorice și a interpretărilor părtinitoare, în mod evident, nu îi preocupă normele unor polemici ștințifice corecte.

Acesta este motivul pentru care Ambasada Rusiei – din punct de vedere al dreptului internațional, Ambasada statului – continuator al URSS, care a pierdut 27 milioane de oameni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv peste 13 MILIOANE NUMAI CETĂȚENI CIVILI – este îndreptățită să pună o întrebare trivială, cunoscută încă din timpurile Romei Antice: qui prodest? (Cine beneficiază?!). Răspunsul, așa cum întotdeauna face Ambasada, îl lăsăm la latitudinea cititorilor.

Spre deosebire de cei menționați, care expun în mod zelos asemenea dezvăluiri, noi îndemnăm ca în istorie să ne bazăm asupra aspectelor pozitive și a stimulentelor pentru dezvoltarea relațiilor ruso-române de respect reciproc și de egalitate în drepturi în secolul XXI. Sînt mult mai multe teme de acest fel acolo. Cu riscul aparent de a dezamăgi pe unii, în concluzie, dorim să vă informăm că abordarea prezentată a Ambasadei nu doar că a provocat un atac masiv, vădit ostil, asupra resurselor sale de Internet, dar s-a și bucurat de sprijin și înțelegere din partea multor cetățeni români de bun-simț. Putem trage această concluzie din comentariile pozitive și feedback-ul primit de noi prin diferite canale.

Propunem ca această scrisoare deschisă să fie considerată drept exercitarea dreptului nostru democratic de a răspunde autorilor publicațiilor din ziarul dumneavoastră din data de 4 și 8 ianuarie 2019.”

 

18 ianuarie 2019