Angela Marinescu povesteste ca viata cu Paul Daian a fost "un cosmar".

Poeta Angela Marinescu, in varsta de 66 de ani, a primit recent a treia distinctie din partea Uniunii Scriitorilor, pentru volumul „Intamplari derizorii de sfarsit”, publicat anul trecut la Editura Vinea. Marinescu a fost marginalizata inainte de ‘89, dar luata drept model de tanara generatie de scriitori.

Intre 1981 si 1992, poeta a fost casatorita cu colegul de breasla Paul Daian, si ea descrie acum viata cu el drept „un cosmar”. La randul lui, Daian ii da dreptate: „Angela nu minte si nu exagereaza. Adevarul este unul singur, asa cum il spune ea”.

EVZ: De ce ati refuzat, in 1980, un premiu pe care vi l-a oferit Asociatia Scriitorilor din Bucuresti? Angela Marinescu: Cred ca din orgoliu, desi erau 7.000 de lei, adica doua salarii si jumatate. Voiam Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru ca scosesem „Structura noptii”. Atunci, era ceva ca o poetesa sa scrie asa o carte. Acolo am inceput sa ma preocup de limbaj, sa-i inving limitele, sa scot cat mai mult din el. Dar bineinteles ca pe vremea aceea nimeni nu se uita la mine, eram doar o tasti-basti. Mi-a trecut, acum n-as mai refuza niciun premiu.

Gestul dumneavoastra a avut urmari, v-a certat cineva? Certata am fost in 1977. Dupa cutremur, pe 15 aprilie s-a tinut adunarea scriitorilor din Bucuresti, pentru alegeri, la Teatrul National. Erau cel putin 500 de scriitori. Eu ascultam ce se discuta in jur. Atat de tare m-a revoltat ce auzeam, atata oportunism se vedea, atata preocupare pentru anumiti colegi, care nu aveau valoare scriitoriceasca. Brusc mi s-a urcat sangele la cap si am cerut voie sa urc la tribuna, unde am spus ca suntem un popor de oportunisti, un popor pasiv, cunoscut in strainatate doar pentru inundatii si cutremure.

S-a facut o liniste mormantala, eu am intrat in transa, pentru ca mi-am dat seama ca mi se va intampla ceva. Nici n-am negat, as fi facut si mai rau. Am continuat pe tema asta intr-un ritm de incetineala infernala. N-am putut sa ma mai intorc la loc. Au venit pe scena Alexandru Paleologu si Florin Mugur, m-au luat de coate si m-au dus la loc. In pauza nu s-a mai apropiat absolut nimeni de mine. Apoi, n-am mai iesit o luna din casa.

„Boala m-a schimbat”

Asta v-a facut sa fiti marginalizata? Si asta, dar si viata mea privata. Probabil ca boala m-a schimbat, am stat mult prin spitale sau eu m-am nascut dereglata psihic. Acum, cand sunt mai la locul meu, imi dau seama mai bine. Boala ma facea sa traiesc intens si, cu gandul la apropierea mortii, sa actionez in forta in fata autoritatilor, sa le impun oarecum prezenta mea. Voiam sa public si sa-mi fie recunoscuta valoarea. Simteam, de la „Poeme albe”, din ‘77, ca sunt foarte buna si ca nu mi se recunoaste valoarea si izbucneam, usor paranoic.

Aveam nevoie de un partener care sa-mi provoace trairi de o intensitate la fel de mare ca boala. Acesta, poetul Paul Daian, pe numele real Sergiu Filip, s-a dovedit a fi nebun. Viata cu el a fost groaznica. Schizofrenia lui a debutat sub ochii mei. Nu ma puteam interesa de altceva. Pana si pe fiul meu Alexandru, pe care il aveam deja din prima casatorie, l-am dat mamei si sorei mele, nu din cauza lui Sergiu, ci pentru ca ele au observat ca nu eram in ordine si-l agresez pe copil cu dezechilibrul meu. L-au luat ca sa-l salveze.

Libertate deplina

In comunism, ati facut tot ce puteati pentru a avea libertatea pe care v-o doreati? Libertatea mea a fost deplina. Am trait cu un nebun si asta a fost un lux chiar, cand eu aveam un copil mic, pe care-l iubeam, o familie necajita care era departe. Acum imi pare rau pentru Alexandru. Din cauza bolii, eu n-am lucrat. De la Fondul Literar puteai imprumuta bani fara sa-i dai inapoi, iar eu ma duceam sa ma milogesc de doua-trei ori pe luna. Avand existenta asigurata, mi-am permis sa traiesc cum eram eu. N-am scris niciodata cu soparle, ci eram prabusita cu totul in cosmarul vietii mele. Comunistii au considerat ca asta nu e atat de grav pentru partid si m-au lasat in plata Domnului.

Disidenta intelectualilor a avut atunci un efect real? Intr-o anumita masura, orice miscare de spargere a sistemului conteaza. Dar noi nu am avut disidenta propriu-zisa. Noi nu am avut o traditie a proletariatului constient de sine, cum au avut celelalte tari din jur, ca Ungaria, Cehoslovacia, Polonia.

Recunoastere

Dragoste cu nabadai

Paul Daian povesteste si el despre relatia lor: „Ne-a fost foarte greu impreuna, fiecaruia din pricina celuilalt, da’ si din pricina sistemului in care eram obligati sa traim”. El recunoaste ca a avut, in acea perioada, „probleme psihice, penale si sociale”.

Nascuta in 1941 la Arad, Angela Marinescu a facut Medicina si Psihologia, desi nu le-a practicat niciodata, din cauza tuberculozei de care a suferit din adolescenta, de la 15 ani. In 1981 s-a casatorit cu Daian, dupa ce acesta iesise din puscarie, unde a fost detinut politic.