Sărbătoream șase ani de prietenie și decizia de a ne logodi. Am hotărât să mergem la restaurantul aflat la două minute de casa în care am crescut. Prietenul și logodnicul meu avea obiceiul să îmi dăruiască flori, multe flori. De obicei, cumpăra de la toate florăresele care ne ieșeau în cale cu coșulețe încărcate, cum se practica pe timpul lui Ceașcă. În ziua aceea, primisem deja trei buchete de la preferatul inimii mele. Al patrulea mi l-a oferit chiar în fața restaurantului din centrul orașului, neratând florăreasa care își făcea veacul peacolo. Am intrat în restaurant cu brațul plin de trandafirii de culoarea flăcării.

Furt de energie, cu premeditare

Abia comandaserăm clasicele fripturi, singurele de care te mai puteai bucura în restaurantele comuniste, că în local și-a făcut apariția florăreasa de care trecusem deja omenind-o. Și-a început rondul pe la mese și nu ne-a ocolit. Acum ne îmbia cu trandafiri roșii ca sângele. „Hai, crăișorule, uite ce frumoși sunt, exact ca prințesa de lângă tine! Hai, ia de la mine că am și eu opt copii acasă! Să vă dea Dumnezeu și vouă copii sănătoși, mâncați-aș sufletul tău de boier!”.

„Bine! Îi iau!”, a cedat al meu logodnic. M-am opus și de aici mi s-a tras. Femeia a plecat supărată la altă masă. De-acolo, brusc s-a întors către mine și a spus: „Ptiu, măiculiță, da frumoasă mai ești! N-am văzut așa ochi verzi în toată viața mea!”. Lumea se uita ca la circ. Florăreasa și-a acoperit apoi ochii cu mâinile, bolborosind vorbe numai de ea știute. În secunda doi am leșinat.

Descântec cu lingura de lemn în brâu

Când am redevenit conștientă, am realizat că logodnicul meu mă purta pe brațe fugind către casa părintească, dar nu pricepeam de ce e întuneric și de ce e de nepătruns. Am înțeles că orbisem abia când mă aflam întinsă pe canapeaua mamei. Le tot spuneam: „Ce-i cu întunericul ăsta?Aprindeți lumina!”. Iar ele, mama și bunica șușoteau: „Nu mai vede! A orbit fata!”. Nu vă pot descrie în cuvinte ce teroare m-a cuprins, gândindumă că voi rămâne oarbă, veșnic în întuneric, fără culori, fără bucuria răsăritului de soare, fără independență, neajutorată! A fost cumplit!

Bunica a tăbărât cu întrebările pe logodnicul meu și când a înțeles ce-i spunea acesta a zis către mama: „Noră, adu lingura de lemn, o sfoară, un pahar cu apă, o cutie cu chibrituri și o lumânare!”. Apoi, cu alint, bunica m-a liniștit: „Nu te teme, odorașule, e de deochi. O să te faci bine. Ai să vezi din nou, cât ai clipi!”. Așa a fost, după ce bunica m-a descântat cu lingura de lemn legată la brâu. Doar nouă minute am fost oarbă, dar nu doresc nimănui să trăiască așa ceva! Mi-am revenit ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic! Neam întors la restaurant. Florăreasa cu fuste lungi dispăruse, dar ospătarul tocmai ne aducea fripturile.

A doua zi, mama a insistat să mergem la medic, pentru orice eventualitate. După multe investigații și mers nu doar pe la oftalmologi, dar și pe la specialiști în neurologie, niciun cadru medical nu a putut să ne explice minutele de orbire.

Rubrică nouă, în EVZ Altfel

După cum cititorii Evenimentului Zilei au observat deja, de sâmbăta trecută, Evenimentul Zilei Altfel, ediția de weekend, are o nouă rubrică, special pentru pasionații de întâmplări paranormale. Primele titluri ale seriei au fost „Casa bântuită. Fantoma unui moș m-a chinuit ziua în amiaza mare” și „Cea mai terifiantă experiență. O femeie în comă a privit cum spiritele malefice se luptau pentru sufletul ei”. Dacă ați trăit sau ați auzit de astfel de experiențe, și doriți să le împărtășiți cititorilor EVZ, așteptăm scrisorile voastre pe adresa redacției: Bd Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, București sau pe e-mail: [email protected]

Te-ar putea interesa și: