„Popoarele mature fac reforme, cele primitive vînează țapi ispășitori.

#Europa e femeie a fost sloganul de pe stindardul noii președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, medic, mamă a șapte copii, reformatoare în domeniul asistenței familiei, care a trimis vorbă statelor membre că vrea jumătate dintre membrii executivului european femei. O revoluție promovată și de Emmanuel Macron, ale cărui femei politice, de toate vîrstele și culorile, fac impresie excelentă la orice oră pe canalele franceze- enormă resursă de talent, energie și farmec într-o țară unde politicianul mediu era un bărbat burghez de vîrstă mijlocie cu chelie. O revoluție care a ajuns în politică după ce în Franța s-a produs treptat în diferite alte zone. În Germania, de exemplu în lumea afacerilor, mai e de așteptat, și de asta e mare progres că o politiciană creștin democrată germană e cea care pleacă la recucerirea Europei făcînd apel la o resursă gratis nefolosită contra populiștilor – talentul feminin, reprimat de asimetria de putere din politica încă tradițională chiar în țări mai evoluate. De prisos să vă spun că și în America speranța cea mai mare e în Elisabeth Warren ca alternativă la Trump- cei care își pun speranțele de viitor în bărbați de peste 70 de ani, fie de dreapta, fie de stînga, sunt cu totul în urma timpurilor.

În România, subiectul lasă rece pe toată lumea. Abuzul femeilor, că e vorba de trafic, de violență domestică sau de viol, e extrem de răspîndit (conducem în topuri europene la primele două), dar numai cînd se petrec incidente de intensitate dramatică precum cel de la Caracal avem accese de atenție, care trec de obicei fără urmări. Am fi putut să ne întrebăm zilele astea, de exemplu, de ce soarta femeilor ne e așa de indiferentă. Traficul de femei sau violul e discutat la vreo clasă? Tratamentul femeii de către autorități? De exemplu, există în România vreo lucrare de genul unei teze îndrumate de mine la Berlin pe India (client UNESCO) în care se cerceta de ce poliția indiană nu rezolvă plîngerile făcute de femei (nu doar cele pe teme sexuale, că femeile adesea nici nu se plîng, ci în general), astfel că femeile trebuie să recurgă la frate sau la soț dacă vor să fie luate în serios de un polițist? Am cifrele pe India, dar pe România nu le am. Există așa ceva? Am căutat ceva mai recent despre poliția noastră decît raportul de politici publice făcut de SAR acum 15 ani pentru Universitatea Stanford – nu am găsit nimic pe Google Academic, deși reforma poliției e un mare subiect în toată regiunea și MAI a cheltuit probabil milioane pe studii de tot felul. Expertul în poliție era dl. Cumpănașu, lovit de ghinion ca și de faimă zilele astea, și care are toată îndreptățirea să critice poliția în cazul nepoatei sale- doar că nu găsesc pe nicăieri un raport analitic bun în care problemele pe care le vedem zilele astea să fi fost diagnosticate și opțiunile trecute în revistă prin unul din multele granturi primite de el ca să asiste această instituție. Nimic de calitate, care să fi ajuns pe Google Scholar- doar doi englezi care și-au povestit amintirile, cum au încercat ei să democratizeze polițiile din Ungaria și România, acum 20 de ani.

Studii de formă, reforme la fel, rezultatele se văd la ocazii ca asta. Despre procuratură și lipsa ei de eficiență și transparență am mai scris – există vreun studiu serios? Statisticile judiciare sunt la fel de proaste ca pe vremea dnei Stănoiu, deși li s-a schimbat locul de vreo trei ori ca să li se piardă și urma. Studiile despre femei le fac doar asociațiile feministe și au noroc dacă prind știrile de la ora cinci. Statul nu are un sistem de urmărire serios, unde să poți trasa progresele, doar pe Eurostat există cifre mai generale. Nu poți reforma un sistem în care nu știi și nu pricepi ce se întîmplă. Ne bazăm doar pe poliția secretă, ca pe vremea fanarioților, sau mai rău.

Avem un prim-ministru femeie pentru prima dată în istorie –  cînd am remarcat pozitiv asta au fost coruri de îndignare cum nu am auzit la Văcăroiu, Grindeanu, Tudose și alte valori care s-au perindat prin acea poziție. Dna Mănescu e prima femeie la Externe- bună sau rea, nu poți să nu te întrebi de ce Corlățean și Baconschi erau buni, iar o femeie e privită de parcă ar fi de pe lună. Renate Weber e prima avocată a poporului femeie – numai valori masculine pînă acum, de la Ion Moraru la Victor Ciorbea, o galerie de talente. Internele au avut o succesiune de mediocri care nu au schimbat nimic (și cățiva reformatori- uităm mereu că sunt părți din MAI, cum ar fi pașapoartele, care funcționează eficient și fără șpagă). Niciunul nu a avut presă negativă a lui Carmen Dan, despre care pesedista mea vecină îmi zicea cu lacrimi în ochi: ”Cum a putut, doamnă, dl. Dragnea să numească o femeie la Interne?” Dna Dan nu o fi fost bună, dar a avut sigur presă mai proastă decît ar fi avut un bărbat prost în locul ei. Dna Odobescu nici nu a fost nominalizată comisar și a și început agitația, de parcă precedenții noștri comisari au rupt gura tîrgului. Cine i-a văzut vreodată mestecînd lemn pe la Euronews sau France 24 s-a lămurit imediat. Și nu, destul cu argumentul că femeile astea sunt proaste, needucate și că le-a numit Dragnea și de aia au presă rea. Ioana Petrescu fusese la Harvard și o numise Ponta, și eu la fel, și mă numise Constantinescu, și tot la fel a fost. Cum lipsa de educație în străinătate servește pentru a lovi în dna Dăncilă, educația noastră în străinătate a servit pentru a lovi în noi. Cineva își închipuie că e un compliment ce aud eu de 25 de ani, că sunt egală cu bărbații ”în toate, mai puțin un detaliu nesemnificativ”, sau că sînt ”singura femeie din România mai deșteaptă ca bărbații”? Cînd m-am măritat, un coleg al viitorului meu soț din consiliul de sfătuitori al Regelui Mihai i-a spus: ”Fie vorba între noi, bărbații, aveți mare curaj” (Dzeu să îl ierte). Am citit 15 ani în România mare fie că sunt lesbiană, fie că trăiesc cu șoferul în etate de 20 de ani. Am privit întotdeauna sexismul cu umor, altfel mi-ar fi dat lacrimile cînd HRP, care e altfel foarte sensibil la ca zice lumea despre el, mi-a ținut o tiradă antifeministă dînd ca exemplu faptul că eu nu am fost discriminată niciodată ca femeie (era la vreo trei zile după ce maestrul Cristoiu făcuse niște aluzii grosolane, pe care a și pierdut niște procese, intentate de persoane mai feministe ca mine). Ce să faci? Sigur el nu discrimina femeile, dar nici nu observase vreodată ce e în jur. Mulți bărbați români mor de grija că femeile sunt mai deștepte ca ei și au sensibilitate zero la abuzurile de tot felul, chiar în situații dramatice, cum a fost cazul Alexandrei. Nu merită un viol să ții ocupată linia și, pe urmă, femeile fantazează că sunt violate. Ar vrea ele! Ce altă țară din Europa mai are comentarii vulgare de un sexism ordinar la povești precum cea din Slobozia – sau la articolul de față – deși există o obligație legală a publicațiilor să curețe forumurile de vulgarități?”, a scris Alina Mungiu-Pippidi.

Te-ar putea interesa și: