Alimentul miraculos consumat de mulți români. Are proprietăți vitale pentru organism
- Andrei Calin
- 31 octombrie 2020, 16:01
Este unic datorită efectelor pozitive pe care le produce asupra organismului. Românii se aprovizionează în această perioadă.
Este perioada în care românii pun varza la murat, pe care o vor folosi în perioada iernii, pentru a face sarmale sau a o consuma însoțită de diferite mâncăruri. Varza murată este un aliment cu multe proprietăți favorabile organismului, iar zeama poate fi folosită de multe ori și ca remediu împotriva mahmurelii.
Intersant este faptul că varza își menține proprietățile curative și după ce este murată. Conţine multe vitamine, microelemente şi săruri minerale, acid ascorbic, vitamina C, acid folic (e conţinut mai ales în frunzele exterioare, de culoare verde), magneziu (bun pentru că restabileşte vitalitatea la persoanele suprasolicitate).
Conține vitamina B12, esențială pentru organism
Specialiştii în dietologie spun că pentru unii bolnavi, varza murată este mai folositoare decât cea proaspătă, datorită faptului că bacilii acidolactici produşi în procesul de fermentare o îmbogăţesc cu vitaminele B1, B2, B3, B6 şi B9.
Varza murată conţine vitamina B12, foarte bună pentru că are proprietatea de-a lupta contra oboselii şi anemiei. De asemenea ajută în lupta cu îmbătrânirea organismului.
Își păstrează proprietățile curative chiar și după preparare
Lipsa vitaminei B12 se înregistrează cel mai des la persoanele cu vârstă înaintată și la cei care sunt vegetarieni. Această deficiență duce la palpitaţii, slăbiciuni, pierdere de memorie şi scăderea auzului.
În aproximativ 150 de grame de varză murată se găsesc peste 10 miliarde de bacterii benefice, având un rol foarte important pentru menţinerea sănătăţii intestinelor şi îndepărtarea eficientă a toxinelor din organism.
Varza murată favorizează şi procesul digestiv la persoanele cu scădere a funcţiilor motrice ale intestinelor. Cercetătorii spun că varza murată nu-şi pierde calităţile în timpul preparării culinare. În plus, preparată prin fierbere înăbuşită, varza murată poate fi consumată pentru vindecarea membranei mucoasei intestinale, la bolnavii care nu au voie să mănânce celuloză.
Varza murată îmbunătăţeşte digestia, scoate din organism reziduurile şi activează enzimele care neutralizează substanţele cancerigene, conform ziarulunirea.ro.