Alianță neașteptată. PSD, în corzi! Următoarele 72 de ore, decisive
- Lucian Ionescu
- 26 august 2019, 07:43
Preşedintele PRO România, Victor Ponta a afirmat, duminică seară, că formaţiune sa politică îl va susţine pe actorul Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale.
Referitor la viitorul ALDE în cadrul coaliţiei de guvernare, Ponta a spus că deciziile în acest sens se vor lua în următoarele 72 de ore.
„Eu i-am făcut o nedreptate lui Mircea Diaconu. El a primul ministru al Culturii din perioada USL și la 2 luni după aceea el a avut problema aceea cu ANI. Eu nu l-am dat afară, dar a venit el la mine și mi-a zis că demisionează. După câțiva ani a câștigat procesul cu ANI. Eu am o datorie morală față de Mircea Diaconu. În 2014 m-am bucurat pentru el că a câștigat alegerile europarlamentare, chiar dacă eu eram PSD, el era independent. PSD a avut grijă să nu i se fure voturile în secțiile de votare
Dacă îl vom susține sau nu, nu pot să decid eu singur, trebuie să mă consult și cu colegii mei, dar trebuie să vedem dacă și ALDE îl vor susține.
La Pro România eu aș fi făcut, puteam să avem și noi un candidat decent, dar eu cred că este nevoie de altceva. Eu am militat pentru ideea unui candidat unic al PSD-ALDE-Pro România, pentru că avem nevoie de un candidat al poporului, un candidat al oamenilor. Mircea Diaconu are marele avantaj că nu are structurile de partid în spate, nu are vicepreședinți în jurul lui, nu are baroni în spatele lui, ceea ce înseamnă că este un om care nu joacă după cum doresc alții. Vor fi patru candidați importanți la alegerile prezidențiale: Iohannis, Dăncilă, Barna și Mircea Diaconu.
Nu știu ce va decide ALDE referitor la o eventuală coaliție. Știu că în această săptămână cei de la ALDE trebuie să decidă dacă merg cu domnul Tăriceanu la prezidențiale sau îl vor susține pe Mircea Diaconu. Cei de la ALDE trebuie să decidă dacă mai stau într-o coaliție cu PSD. Lucrurile astea se vor decide în următoarele 72 de ore!”, a spus Victor Ponta, la România TV.