Alexandru Petrescu, despre schimbările urgente, ce au ca scop asigurările agricole
- Antonia Hendrik
- 20 august 2024, 22:14
București. Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a participat la conferința platformei de comunicare „România Inteligentă”. S-a discutat despre efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii din țara noastră.
Alexandru Petrescu, despre nevoia stringentă de a proteja sectorul agricol
Alexandru Petrescu a anunțat că a participat, „alături de ministrul Agriculturii, ministrul Mediului, ministrul Investițiilor și proiectelor europene și ministrul energiei, europarlamentari și oficiali din instituții ale statului, la conferința platformei de comunicare „România Inteligentă”.
Președintele ASF a mai precizat că temă de dezbatere a fost cea a efectelor schimbărilor climatice, marile provocări și riscuri prin care trece și România. De asemenea, s-a analizat situația din agricultură și riscurile secetei pentru culturile fermierilor.
Alexandru Petrescu a mai subliniat faptul că „în contextul schimbărilor climatice din ultimii ani și a secetei prelungite, este nevoie stringentă de protecția sectorului agricol românesc”.
Președintele ASF a instituit un grup de lucru
În primul semestru al anului 2024, au fost încheiate peste 3.600 de polițe de asigurări agricole, iar primele brute subscrise au fost de 64,8 milioane lei, în timp ce cuantumul despăgubirilor acordate a ajuns la 24,3 milioane lei. Polițele agricole dețin o pondere de 0,8% din totalul pieței asigurărilor.
Alexandru Petrescu vrea noi modele de asigurări agricole. Sursa foto: Facebook
De asemenea, Alexandru Petrescu a mai anunțat că „La nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), am instituit un grup de lucru, împreună cu Ministerul Agriculturii și principalele societăți ce au în portofoliu asigurările agricole, pentru crearea unor soluții de asigurare dedicate fermierilor și culturilor acestora”.
Alexandru Petrescu vrea noi modele de asigurări agricole
Mai mult, ASF asigură „premisele de reglementare și supraveghere, în vederea implementării unor noi modele de asigurări agricole”. În acest context, mai spune Petrescu, se vrea că „în câteva luni, să putem discuta concret de aceste noi polițe de asigurare a culturilor agricole care să sprijine agricultura și economia românească”.
Președintele ASF a mai subliniat că „asigurarea în acest domeniu are multiple beneficii, de la planificarea financiară a afacerii și până la capacitatea de a credita dezvoltarea investițiilor agricole”.