Conspiraționistul, Alex Jones, care a fost exclus de pe platforma Twitter în 2018, are contul reabilitat după ce 2 milioane de utilizatori au votat pentru iertarea sa, la cererea lui Elon Musk.
Elon Musk: oamenii au decis prin vot democratic ca Alex Jones să se întoarcă
Alex Jones era banat din 2018
- guvernul are arme meteorologice cu care poate provoca inundații și tornade, ca apoi, guvernul să spună că oamenii sunt vinovați pentru încălzirea globală;
- chimicalele din apă schimbă orientarea sexuală a broaștelor, făcându-le homosexuale, iar Alex Jones mai spune că elitele duc un război chimic împotriva oamenilor pentru a nu mai face copii;
- a spus despre Robert Mueller, cel care îl investiga pe fostul președinte Donald Trump pentru legăturile cu Vladimir Putin, că este demon pedofil;
- masacrul de la Sandy Hook a fost înscenat de guvern pentru a confisca armele de foc ale americanilor;
- a spus că Hillary Clinton, candidata democrată la alegerile prezidențiale din 2016, că ar conduce o rețea de exploatat sexual minori dintr-o pizzerie;
De când Elon Musk a preluat Twitter și l-a redenumit în X, conturile suspendate ale unor personalități conservatoare controversate au fost reabilitate, de la Donald Trump la Kanye West.
Alex Jones, care a fost obligat să plătească despăgubiri de 1,5 miliarde de dolari către rudele victimelor pentru că a pretins în mod fals că masacrul de la Sandy Hook a fost înscenat, are interdicție pe Apple, YouTube și Facebook pentru informații false.
Conspiraționistul are de plătit despăgubiri morale de 1,5 miliarde de dolari
Judecătorii l-au obligat pe conspiraționistul american Alex Jones la plata unor despăgubiri în valoare de 965 de milioane de dolari către părinții victimelor masacrului de la Sandy Jones. Promotor al unor conspirații pe care le promovează prin canalul YouTube Infowars, Alex Jones a luat în râs tragedia de la Sandy Hook. Acum, trebuie să plătească familiilor victimelor masacrului suma de 965 de milioane de dolari, după cum relatează BBC.
Conspiraționistul Alex Jones a susținut în mai multe rânduri, de-a lungul timpului, că masacrul sângeros de la Sandy Hook, din 2012, a fost „o escrocherie”. Conform teoriilor sale, aceasta ar fi fost pusă la cale de administația Obama pentru a confisca armele americanilor și pentru a anula al doilea amendament la Constituția SUA. Este vorba despre reglementarea ce garantează dreptul la posesia armelor de foc.
În acest context, familiile a opt victime și un agent FBI care a participat la operațiunea din timpul acestui masacru, l-au acționat în judecată. Aceștia i-au cerut lui Alex Jones cel puțin 550 de milioane de dolari pentru defăimare, în cadrul unui proces pe care l-au deschis în statul Connecticut. Ei au acuzat că teoriile ridicole ale lui Jones au dus la ani întregi de hărțuiri și amenințări cu moartea.