Elon Musk va lansa noul „robot” numit „Grok”, concurent al ChatGPT

Elon Musk va lansa noul „robot” numit „Grok”, concurent al ChatGPTElon Musk. Sursa foto: news.ro

Elon Musk a prezentat primul produs al startup-ului său de inteligență artificială (AI). Şi anume chatbot-ul numit „Grok”, care are acces la postările de pe X și care va fi disponibil pentru abonații platformei.

Elon Musk a declarat că startupul său de inteligenţă artificială (AI) lansează Grok, concurent al ChatGPT. Vor avea acces abonaţii Premium+ de pe platforma de socializare X.

Primul produs dezvoltat de „xAI”, startup de inteligență artificială deținut de miliardar, este „robotul” conversațional numit „Grok”. Acesta are acces în timp real la platforma „X”, și care poate genera răspunsuri „cu puțin umor”.

Elon Musk va lansa noul „robot” numit „Grok”

Elon Musk a făcut anunţul într-o postare pe X, dar fără a mai dezvălui detalii despre lansarea robotului său. Luna trecută, miliardarul a spus că, de îndată ce Grok va ieşi din testarea beta timpurie, va deveni disponibil pentru abonaţi.

„Grok are acces în timp real la ştiri prin intermediul X, ceea ce îi conferă un avantaj major faţă de alte modele”, a declarat Elon Musk

Pe măsură ce mai mulţi agenţi de publicitate se îndepărtează de platforma de microblogging, miliardarul a insistat asupra reducerii dependenţei companiei de publicitate şi şi-a îndreptat atenţia asupra abonamentelor pentru a le face mai atractive.

Miliardarul vrea să transforme X într-o „super aplicaţie”

Miliardarul intenţionează să transforme X într-o „super aplicaţie”. Crea să oferie o gamă largă de servicii abonaţilor săi. Şi anume, de la mesagerie şi reţele sociale până la plăţi peer-to-peer.

Elon Musk a lansat xAI în iulie, ca răspuns la eforturile Big Tech în AI, pe care le-a criticat pentru cenzura excesivă. Marile companii de tehnologie, inclusiv Microsoft şi Google, se întrec pentru a lansa astfel de produse. Mai ales după ce chatbot-ul ChatGPT, a atras atenţia companiilor şi utilizatorilor la nivel global.

Elon Musk a mai spus că toți plătitorii abonamentului Premium Plus (16 dolari/lună), vor avea acces „odată ce iese din faza beta timpurie”. În plus, câțiva utilizatori din Statele Unite vor putea accesa chatbot-ul „Grok” în baza înscrierii pe o listă de așteptare.