Alex Bodi iese la atac. El este cercetat deja într-un dosar pentru proxenetism și șantaj, și în urma dezvăluirilor făcute de fosta soție se poate trezi și cu un altul. Afaceristul, în vârstă de 38 de ani, a fost sunat de un reporter de la „Xtra Night Show”. El a comentat la telefon decizia Biancăi Drăgușanu de a posta câteva dintre fotografiile și filmările în care apare plină de vânătăi pe față și trup.

Bodi spune că acele episoade violente și le-a asumat. Dar crede că acesteia nu i s-ar face dreptate într-o instanță cu probele pe care le are împotriva lui.

Poate să facă 50.000 de plângeri

„Poate să facă 50.000 de plângeri (…). Doamna declară multe chestii referitoare sau cu aluzie la mine, ca de multe dăți, dar se pare că nu știu câtă credibilitate mai are. În primul rând, eu nu vreau să îi mai intru în jocul ăsta murdar și am evitat asta aproape trei luni de zile. Am evitat total orice provocare venită din partea dânsei și să public această chestie. Nu cred că este un beneficiu pentru mine, având în vedere viața mea, punctul în care mă aflu. Relația în care mă aflu, deci nu m-ar avantaja sub nicio formă.

Ea a fost cu mine din 2018, în septembrie și noi ne-am despărțit anul trecut. Iar referitor la imaginile pe care le-am publicat, că am mai primit dintr-o grămadă de părți. Ar trebui să știe că vine cu lucruri care s-au întâmplat acum doi ani, anumite chestii pe care eu mi le-am asumat și le-a recunoscut. Eu când fac ceva îmi asum, dar ea trebuie să aducă dovezi de moment. Sper să nu fie nevoit să vorbesc, pentru că nu mai vreau să intru în scandalul ăsta mediatic, pentru că eu nu trăiesc din asta”, a declarat iubitul Dariei Radionova .

Bodi nu știe de ce Bianca i-a declarat război

„Bianca aruncă «bomba» la final, dacă ați fost atenți. Există un dosar pe rol. Deci, Bianca îmi scrie acum că există o plângere pe baza acelor certificate de la IML, depusă acum două luni. Deci, era în termen, pentru că ultimul certificat este scos acum patru luni, iar plângerea este făcută acum două luni. Și spune în această ultimă intervenție pe care a avut-o cu Horațiu că există un dosar și vrea să meargă până la capăt. Ei, de abia de acum devine groasă treaba (…)”, a declarat Dan Capatos la “Xtra Night Show”. Și Bianca Drăgușanu a reacționat la declarațiile uluitoare făcute de fostul soț.

Alex Bodi iese la atac. Potrivit mărturiilor Biancăi Drăgușanu, Alex Bodi este cel care a oferit publicității fotografia care a fost realizată după o blefaroplastie pe care și-a făcut-o anul trecut. Cu toate acestea, el susține că nu știe care ar fi motivul pentru care fosta soție i-a declarat război. Și asta la mai bine de trei luni de la despărțirea lor.

Cei doi au divorțat la notar pe 10 martie 2020, scrie Cancan.