Alertă printre părinți. Obiceiul ignorat care distruge viitorul copiilor. Și tu faci asta?
- Mihaela Dan
- 14 ianuarie 2020, 14:15
Copiii care petrec un anumit timp în faţa ecranelor (televizor, consolă de jocuri, tabletă, smartphone, calculator) dimineaţa, înainte de şcoală, prezintă un risc de trei ori mai mare de a fi afectaţi de tulburări de vorbire, potrivit cercetătorilor, informează AFP.
În plus, dacă aceşti copii discută foarte rar sau deloc cu părinţii conţinuturile vizualizate pe ecran, riscul de a se confrunta cu tulburări de limbaj creşte de şase ori, conform acestui studiu publicat marţi în Buletinul epidemiologic hebdomadar (BEH) al Agenţiei de Sănătate Publică din Franţa (SpF).
„Nu durata petrecută în faţa ecranelor, în medie opt minute dimineaţa, produce acest efect, ci momentul zilei”, a explicat pentru AFP una dintre cercetătoare, Manon Collet, de la Universitatea din Rennes. „Acest obicei le va epuiza atenţia şi îi va face mai puţin apţi pentru învăţat”, a adăugat ea.
Studiul nu poate demonstra o legătură de tipul cauză-efect, dar stabileşte o anumită corelaţie statistică, consolidată de rezultatele cercetărilor medicale publicate deja, se mai precizează în cercetare.
Utilizarea mediilor digitale a crescut în cursul ultimului deceniu, inclusiv pentru copii de vârste mici care au acces la televiziune, calculatoare, console de jocuri, tablete şi smartphone-uri, amintesc autorii.
Studii precedente au demonstrat că cei mici expuşi la dispozitive mobile au mai puţină interacţiune emoţională cu membrii anturajului, activitate necesară pentru dezvoltarea lor psihomotorie, în special pentru dezvoltarea limbajului.
În Franţa, dezvoltarea limbajului la copii este evaluat în cadrul medicinei şcolare la vârsta de patru ani, potrivit unei scale validate de Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franţa (HAS). Conform unor cercetări realizate în această ţară, între 4% şi 6% dintre copii sunt afectaţi de tulburări primare de vorbire.
Studiul a analizat 167 de copii care se confruntă cu probleme de vorbire şi 109 care nu prezentau astfel de tulburări. Au fost excluşi copiii care prezentau probleme de limbaj din cauza unor patologii sau handicapuri (prematuritate, maladii congenitale, tulburări neurologice, psihiatrice sau de auz) precum şi cei ai căror părinţi nu vorbeau limba franceză.
La cercetare au participat copii din departamentul Ille-et-Vilaine, născuţi între 1 ianuarie 2010 şi 31 decembrie 2012, când aveau vârste cuprinse între trei ani şi jumătate şi şase ani şi jumătate, tronson de vârstă corespunzător perioadei în care sunt depistate tulburările de vorbire.
Dintre copiii care prezentau probleme de limbaj (denumiţi cazuri), 44,3% au fost expuşi ecranelor, în comparaţie cu 22% în grupa celor care nu aveau probleme de limbaj (grupul martor, pentru comparaţie).
„Am constatat că atât cazurile, cât şi cei din grupul martor care au fost expuşi la ecrane dimineaţa, înainte de şcoală, prezintă un risc de trei ori mai mare de a dezvolta tulburări primare de vorbire”, a precizat cercetătoarea Manon Collet.
Copiii cuprinşi în acest studiu petreceau zilnic în medie o oră şi un sfert în faţa unui ecran.