Alertă! Iohannis, dezamăgit de parlamentari. „Cuvântul care caracterizează cel mai bine România este criza”

Alertă! Iohannis, dezamăgit de parlamentari. „Cuvântul care caracterizează cel mai bine România este criza” sursă: EvZ

Marți după amiază, în contextul în care moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu a trecut, președintele Iohannis a făcut o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Printre altele, președintele s-a declarat dezamăgit de rezultatul din Paralament, declarând că România este măcinată de crize.

Trist, dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de azi e ”criză”. Suntem în plină pandemie, valul 4 ne-a lovit rău, suntem într-o criză a prețului la energie, o criză care este și europeană și globală.

De lucru ar fi suficient pentru politicieni, să rezolve probleme. Dar ce s-au gândit unii politicieni? Să mai adauge o criză, a guvernării În acest fel, azi în Parlament a fost votată o moțiune de cenzură, deci guvernul a picat.

Politicienii s-au obșnuit să se arate cu degetul, sp se acuze de diferite lucruri. Oamenii nu știu ce să mai înțeleagă. E o situație complicată. Moțiunea a fost generată de politicieni cinici, unii purtând masca reformismului, alții clamând grija pentru români.

Ne puteți urmări și pe Google News

USR a fost în guvern, dar a plecat din guvern și a votat moțiunea alături de PSD. Astea sunt faptele, restul e demagogie. Suntem în situația de a găsi o soluție, România trebuie să fie guvernată, vine iarna, e pandemie Este nevoie de soluții și e momentul pentru decizii mature.

Pentru a da timp partidelor să găsească abordări mature și să vină cu ele, voi convoca consultări cu partidele abia săptămâna viitoare. Acum se cere maturitate și responsabilitate

Președintele Klaus Iohannis și-a amânat cu câteva ore plecarea în Slovenia unde urmează să participe la reuniunea Informală a Consiliului European.

Această amânare la reuniunea din Slovenia poate fi legată de rezultatul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu, dezbătută marți, în plenul Parlamentului, la zece zile după ce președintele Iohannis l-a susținut pe premier în câștigarea președinției PNL.

Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură în Parlament

Moţiunea de cenzură a trecut, cu 281 de voturi „pentru”, ceea ce înseamnă că Guvernul Cîţu este demis, conform anunţului oficial făcut în plenul reunit al Camerei şi Senatului. Ludovic Orban a precizat că moţiunea a fost adoptată, iar încrederea acordată Guvernului a fost retrasă.

Cabinetul Cîţu va continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Executiv. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.

Dan Barna a declarat că USR PLUS va merge la consultările de la Cotroceni cu responsabilitate şi are şi o alternativă de premier în persoana lui Dacian Cioloş. El a mai spus că toate alternativele sunt pe masă pentru a rezolva această criză politică mai repede şi a subliniat că nu se pune nicio secundă problema ca USR PLUS să guverneze cu PSD sau AUR. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, că partidul său merge cu varianta alegerilor anticipate la consultările de la Palatul Cotroceni şi că, dacă se va reuşi formarea unei majorităţi în Parlament, se va putea veni cu un guvern de specialişti, cu acordul preşedintelui, care să guverneze până în martie, când se pot organiza anticipatele.