Un bărbat din cartierul buzoian Poșta, în vârstă de 41 de ani, a ignorat restricțiile de distanțare socială și a mers de Paști la rudele sale din Ialomița.

Potrivit autorităților, bărbatul ar fi contactat boala de la socrul său. Uterior, 19 persoane din cartierul respectiv au fost confirmate cu noul coronavirus, a anunţat, luni dimineaţă, Biroul de presă al Prefecturii.

„Instituţia Prefectului a luat decizii instituirii carantinei timp de 14 zile pentru cartierul Poşta din municipiul Buzău cu o populaţie de circa 2.000 de locuitori, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică.

Cei 19 pacienţi au fost transferaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat şi la Institutul ‘Victor Babeş’ din Bucureşti, cartierul carantinat (…) urmând să fie aprovizionat cu alimente şi bunuri de strictă necesitate de către autorităţile locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia.