Alertă în România. Mâncarea care te bagă direct în spital

Alertă în România. Mâncarea care te bagă direct în spital Mâncare. Sursa foto: Dreamstime.com

Numărul persoanelor care se prezintă la urgențe cu intoxicații accidentale cu ciuperci a crescut în ultimul timp. Medicii de la Spitalul județean Târgoviște au transmis un comunicat prin care atrag atenția asupra acestui fenomen îngrijorător.

Multe cazuri de intoxicație cu ciuperci

La Spitalul Județean Târgoviște au venit în ultima săptămână douăsprezece cazuri de intoxicaţie acută cu ciuperci otrăvitoare.

"În cursul zilelor de 6-7 octombrie s-au prezentat nu mai puţin de 15 cazuri cu intoxicaţie acută cu ciuperci otrăvitoare, în 8 octombrie s-au înregistrat cinci cazuri, în 9 octombrie două cazuri, iar în 11 octombrie cinci cazuri, incidenţa prezentărilor din această cauză fiind într-o continuă creştere în ultimele două săptămâni, simptomatologia fiind polimorfă, de la forme uşoare până la unele forme grave la care s-a impus spitalizare", se precizează în comunicatul dat de Spitalului Judeţean Târgovişte.

Grijă mare la ciuperci!

Ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile, de aceea trebuie să fim foarte atenţi atunci când le culegem, pentru că ciupercile necomestibile conţin toxine ce pot duce la moarte.

Medicii atrag atenţia că odată ce le mâncăm ciupercile otrăvitoare pot să producă tulburări digestive (vărsături, scaune diareice, deshidratare), tulburări cardiovasculare (bradicardie, hipotensiune arterială, colaps cardiovascular), neurologice (stare confuzională, delir, convulsii, comă) în unele cazuri putând surveni decesul.

spital

/Sursa foto: Arhiva EVZ

"Toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. De asemenea, îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Efectele apărute în organism depind de caracteristicile toxinei, de cantitatea ingerată, de momentul recoltării (sunt ciuperci tinere care prezintă toxicitate mai mare decât cele bătrâne), modul de preparare termic, de particularităţile consumatorilor (afecţiuni somatice asociate, teren alergic). Se recomandă consumul de ciuperci achiziţionate din locuri avizate şi evitarea consumului de ciuperci crude", mai informează Spitalul Judeţean Târgovişte.

La apariția primelor simptome se impune prezentarea la spital

În cazul în care o persoană prezintă unul sau mai multe simptome (diaree, vărsături, greaţă, ameţeli, tulburări de vedere) se impune prezentarea de urgenţă la spital. Medicii spun că simptomele apar încă din primele 12 ore de la consum, iar starea se poate altera rapid, cu consecinţe grave, tulburări digestive severe, cu deshidratare, afectarea ficatului, afectarea rinichilor, tulburări neurologice sau chiar deces.

Ne puteți urmări și pe Google News
Revista presei