Alertă în Neamț. Înmatriculările auto suspendate din cauza unui focar de COVID

Alertă în Neamț. Înmatriculările auto suspendate din cauza unui focar de COVIDSursă: EVZ

Activitatea de înmatriculări din cadrul Prefecturii Neamț a fost suspendată momentan. Mai multe cazuri de infecție cu COVID-19 au fost semnalate în rândul angajaţilor instituției.

Înmatriculările auto suspendate. Prefectura Neamţ a suspendat, luni, activitatea de înmatriculări din cadrul serviciului de specialitate, după apariţia mai multor cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor, potrivit Agerpres.

"În acest moment avem suspendată activitatea punctului de lucru de la Roman a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, de pe data de 9 martie. Aceasta va fi suspendată şi în următoarea săptămână la Roman. În ceea ce priveşte activitatea pentru tot judeţul, aceasta va fi suspendată în perioada 15 - 19 martie, dat fiind cei 6 lucrători confirmaţi pozitiv şi o persoană suspectă pentru care se va reface testul", a anunţat, într-un comunicat de presă, prefectul George Lazăr.

Autoritățile au anunțat că numerele provizorii care vor expira în perioada suspendării activităţii urmează să rămână valabile. Condiția este obligaţia plăţii asigurării obligatorii. Potrivit MesagerulNeamț, activitatea de înmatriculare vehicule a fost suspendată până pe 19 martie. Nici biroul din Roman nu va funcționa săptămâna aceasta. Prefectura Neamț a emis luni un ordin pentru suspendarea activității în tot județul.

Înmatriculările auto suspendate. Mai multe focare în Neamț

Potrivit presei locale, DSP Neamț a transmis că în perioada 5–12 martie au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate. De asemenea, au fost continuate anchetele epidemiologice ale focarelor în desfășurare. De exemplu, în Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman a fost depistat un focar COVID-19. Sunt infectați 31 de pacienți ai unității medicale.

În intervalul de timp menționat au fost confirmate pozitiv 23 cadre didactice, 21 elevi, 3 persoane, personal auxiliar. Au fost suspendate cursurile, pentru o perioadă de 14 zile, la 10 clase din învatamantul primar și preșcolar. Procesul de învăţământ în aceste clase continuă în sistem online. A fost efectuată dezinfecția claselor, relatează ziarpiatraneamț.

Luni, peste 300 de copii au fost luați acasă de părinți după ce la Grădiniţa nr. 1 cu program prelungit din orașul Târgu Neamţ a fost declarat un focar. Este vorba de 3 adulți confirmați infectați cu boul coronavirus. Grădinița se închide pentru două săptămâni, potrivit MesagerulNeamț.ro. La Grădiniţa nr. 1 sunt înscrişi 345 de copii.

Ne puteți urmări și pe Google News