UPDATE 3

Cetățeanul austriac este bine. Acesta i-a anunțat pe polițiștii de frontieră că își va continua drumul, spunând că vrea să ajungă în Turcia.

UPDATE 2

O navă Gărzii de Coastă a găsit velierul la 40 mile marine travers de Constanța. Acum se comunica cu cetățeanul austriac. Navigatorul e bine. Dacă va avea nevoie de asistență medicală va fi adus la țărm. Dacă nu dorește, își va continua drumul solitar spre Balcik.

UPDATE 1
Căutarile velierului dispărut in Marea Neagră s-au intensificat. Marea s-a calmat și pentru găsirea ambarcațiunii, la bordul căreia se află cetățeanul austriac de 70 de ani, au fost trimise patru nave românești. Una a ARSVOM și trei ale Gărzii de Coastă. Este posibil ca, din cauza furtunii din seara trecută, sistemul de comunicații al velierului să se fi defectat sau să fie mai puțin performant. Iar sistemul gps are o arie de acoperire de doar 12 mile marine, de la țărm spre largul mării. Nu este exclus ca navigatorul solitar să ajungă, în final, la Balcik, în Bulgaria, așa cum își dorise. Autoritatile bulgare sunt puse la curent si vor informa, în acest caz, autoritățile navale române.

Știrea inițială:
Centrul Român de Coordonare Maritimă (MRCC) a alertat seara trecută Agenția de Salvare Vieți Omenești pe Mare (ARSVOM), dispunând trimiterea unei nave de salvare pentru căutarea unui velier sub pavilion Olanda la bordul căruia se află un cetățean austriac, de 70 de ani, care nu mai răspundea apelurilor autorităților portuare române. Acestea, la rândul lor fuseseră contactate de Ambasada Austriei care informase că cetățeanul austriac plecase, joi, dinspre Sulina, cu iahtul, dar nu mai ajunsese la Balcik.

Pe mare era furtună de gradul 4-5. Nava de salvare Apollo, a ARSVOM, a plecat în misiunea de căutare a velierului care, la un moment dat, fusese zărit plutind în apropierea platformelor petroliere. În jurul orei 22:00, la soliciatrea Centrului de Coordonare Maritimă, a fost trimisă în ajutor și o navă a Gărzii de Coastă. Căutările s-au soldat fără nici un rezultat.

Cu ora 04.15 MRCC a sistat operațiunea de căutare și nava SAR Apollo s-a întors în Portul Tomis. La ora 8.00, căutările au fost reluate nava SAR Opal în zona Mangalia,conform ordinului primit de la MRCC Constanța.

Te-ar putea interesa și: