Alertă de lapoviță și ninsoare. Vremea se răcește în toată țara

Alertă de lapoviță și ninsoare. Vremea se răcește în toată țara

Ninsoarea își va face apariția în această perioadă în zonele de munte, iar vremea se va menține deosebit de rece în toată țara.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă pentru 24 de ore, începând de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră. Vremea va intra într-un proces de răcire în România, iar în zonele de munte sunt anunțate căderi de zăpadă și viscol.

Meteorologii din cadrul ANM au anunțat că vremea se va menține foarte rece în toate regiunile țării. Conform atenționării, în depresiuni și în dealurile subcarpatice din sud temperaturile vor coborî, în timpul nopţii, până la 0-3 grade. Astfel, vor exista condiţii pentru producerea brumei în cursul dimineții și a nopții.

Ninsori și lapoviță în zonele de munte

La munte, în special în acele regiuni cu altitudini de peste 1.700 de metri, își vor face apariția ninsorile și lapovița. Astfel, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10...15 l/mp). Vântul va avea intensificări, în special în est, sud-est şi în extremitatea de sud-vest.

„În intervalul menţionat la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali (10...15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă. Vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în timpul nopţii în depresiunile intramontane şi în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0...3 grade, favorizând izolat producerea brumei”, se arată în informarea transmisă de meteorologi.

Vântul va bate cu putere în această perioadă

Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice şi în extremitatea de sud-vest, cu viteze de care se vor încadra în intervalul 40, până la 50 km/h. Viteza vântului va crește în regiunile montane înalte la peste 60 km/h, după cum se arată în prognoza meteo.

De asemenea, conform meteorologilor, în zilele de joi şi vineri, vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

Ne puteți urmări și pe Google News