Alertă! Alcoolul sanitar ucigaș. 10 persoane răpuse de spirt. Cum a fost posibil

Alertă! Alcoolul sanitar ucigaș. 10 persoane răpuse de spirt. Cum a fost posibil

Zece oameni din judeţul Iaşi au murit, în ultimele zile, după ce au băut alcool sanitar contrafăcut. Poliția a declanșat o anchetă în județ precum și la București, unde se pare că ar fi fost fabricat spirtul.

 

 

Trebuie spus că, în alcoolul sanitar există o cantitatea destul de mare de alcool etilic, alcool tolerat de corpul uman. În acest caz, în loc de alcool etilic s-a folosit alcool metilic, o substanță otrăvitoare care produce moartea la scurt timp după consum, anunță BZI.

Deși alcoolul metilic nu se regăsește în alcoolul sanitar, iată că, în acest caz, s-a găsit. O mână criminală a înlocuit alcoolul etilic cu alcool metilic, iar zece ieșeni au murit din această cauză. Există o explicație în acest caz. Un producător a folosit alcool metilic fiind mult mai ieftin decât alcoolul etilic.

În ultimile săptămâni 10 persoane au decedat, toate intoxicate cu metanol. Nouă dintre acestea au fost găsite decedate, iar una a murit la spital. Cea mai gravă situație a fost în comuna ieșeană Stolniceni Prăjescu, satul Brătești. Acolo, lunea trecută au murit trei persoane. Ulterior, miercuri, a mai decedat una. Trei bărbați și o femeie s-au intoxicat cu metanolul aflat în spirtul contrafăcut. Alcoolul sanitar ucigaș se numește „SANTE MED” și are ca descriere „produs pentru igiena umană, dezinfectant general de uz extern”.

După primele decese, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) au făcut verificări. În urma activităților, oamenii legii au ajuns la „numitorul comun”. Spirtul „SANTE MED”. Câteva sticle au fost duse la analize, iar rezultatul a fost cât se poate de clar. În loc de alcool etilic în conținut era alcool metilic. Imediat polițiștii au retras toate sticlele de spirt „SANTE MED” de pe piață.

Zeci de sticle au ajuns pe mână oamenilor legii, însă la fel de multe au ajuns în rândul populației. La Stolniceni Prăjescu lucrurile sunt destul de clare. Toți cei careau murit au băut spirt. O sticlă de „SANTE MED” de 500 de ml costa 12 lei. Un preț mic pentru dependenții de alcool. Toată lumea din zonă știe că spirtul se bea ca pe apă.

Până să ajungă în magazine, spirul se găsea în depozitul „Phoenix”, iar înainte să ajungă în acest depozit din Iași substanța otrăvitoare avea să se producă în capitală. Cert este că, din depozitul „Phoenix” din Iași au fost distribuite sute de sticle de alcool sanitar contrafăcut care conținea alcool metilic în mai multe magazine din județ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi fac verificări pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.

Ne puteți urmări și pe Google News