Aleksandr Lukașenko strânge și mai mult șurubul dictaturii în Belarus. Cine i se opune este considerat extremist
- Nicolae Comănescu
- 8 iunie 2021, 17:44
În Belarus, președintele Aleksandr Lukașenko a adoptat noi măsuri venite să închidă gura oricărui contestatar al regimului de la Minsk, faptele putând fi încadrate la extremism.
Aleksandr Lukașenko, președintele din Belarus, a parafat, marți, noi decizii ce vin să strângă șurubul în societatea civilă din țara pe care o conduce cu mână de fier. Astfel, liderul de la Minsk a semnat o lege care vine să amplifice sancţiunile pentru persoanele care participă la manifestaţii neautorizate şi pedepsele prevăzute pentru extremism.
Președintele Aleksandr Lukașenko, noi măsuri controversate în Belarus
Într-un alt document ce a fost adoptat, marți, Aleksnadr Lukaşenko a instituit o nouă sărbătoare oficială - Ziua unităţii naţionale - la 17 septembrie, dată la care URSS a invadat în 1939 Polonia, împărţind-o cu Germania fascistă, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, conform Agerpres.
Această nouă legislaţie este pusă în aplicare în timp ce regimul de la Minsk continuă actele de represiune împotriva mişcării de contestare începută în august anul trecut, atunci când o bună parte a populaţiei a contestat realegerea lui Aleksandr Lukaşenko pentru un nou mandat prezidenţial, al şaselea la număr. Și asta în urma unui scrutin considerat fraudat pe scară largă.
Mișcările opoziției sunt încadrate la acte de extremism
Represaliile declanşate de autorităţi au dus la arestarea a mii de persoane, încarcerarea mai multor sute de belaruşi şi exil forţat pentru sute de susţinători ai opoziţiei sau jurnalişti.
O persoană care participă la mai mult de două manifestaţii neautorizate riscă de acum până la trei ani de închisoare, potrivit noii legi publicate marţi pe portalul informaţiilor juridice oficiale.
Se pot face până la cinci ani de pușcărie
Noi pedepse sunt introduse pentru combaterea extremismului. Pentru participarea la activităţi considerate extremiste de către regim sau promovarea unor astfel de acţiuni pedeapsa este de şase ani de închisoare. O persoană acuzată că a finanțat astfel de activităţi riscă până la cinci ani de închisoare.
Definiţia extremismului, în această lege, este largă şi nu permite să se ştie exact despre ce fel de activităţi este vorba, conform sursei citate. Noua legislaţie belarusă prevede de acum şapte ani de închisoare pentru violenţe sau ameninţare cu utilizarea violenţei împotriva forţelor de ordine, faţă de şase ani cât era până acum, şi trei ani de închisoare pentru opunere de rezistenţă la arestarea de către poliţie.