Alegeri prezidențiale în Rusia. Putin, așteptat să întinerească structurile guvernamentale
- Ionel Sclavone
- 14 martie 2024, 13:25
Alegeri prezidențiale cu rezultat așteptat în Rusia. Nimeni nu se mai îndoiește că Vladimir Putin va obține un mandat nou. Elita din Rusia speră că acesta va remania structurile de conducere guvernamentale, în viitorul mandat.
Liderii politici din Rusia se așteaptă ca Vladimir Putin să remanieze posturile în guvern după ce va câștiga noua rundă de alegeri prezidențiale, Nimeni nu-și face speranțe cu privire la viitorul președinte. Ce speră toată lumea este ca dictatorul să aducă oameni mai tineri în conducerea structurilor guvernamentale. Vladimir Putin conduce deja, de mai bine de două decenii Rusia, astfel că noile alegeri prezidențiale sunt doar o formalitate.
Alegeri prezidențiale cu rezultat așteptat
Rușii vor ieși, la acest final de săptămână să-și voteze președintele. Însă nimeni nu-și face iluzii că Vladimir Putin nu va câștiga și aceste alegeri prezidențiale. Așteptările sunt pentru următoarea perioadă, când se va stabili cine va conduce Rusia.
Surse din rândul elitei rusești spun că se aşteaptă la schimbări în viitorul guvern. Acestea cred că vor fi promovate persoane mai tinere în poziții guvernamentale înalte. Este de așteptat ca după aceste alegeri prezidențiale să urmeze schimbări inclusiv la nivel de viceminiştri şi şefi de departamente ministeriale. Pe de altă parte, generația mai veche, de oficiali guvernamentali, urmează să fie retrogradată sau să se pensioneze.
Vor fi schimbări și la marile corporații de stat, la mastodonţii energetici de stat şi în cele peste 80 de guverne regionale. Potrivit uneia dintre surse remanierea va avea loc în luna mai, după alegerile prezidențiale, când va începe oficial noul mandat de preşedinte al lui Putin.
Pe cine va păstra Vladimir Putin în funcție
Pe de altă parte, nu este de așteptat ca Vladimir Putin să-i schimbe pe miniștrii apărării și de externe, după alegerile prezidențiale. Drept urmare, ar fi surprinzător ca Serghei Şoigu, de 68 de ani, şi Serghei Lavrov, care împlineşte 74 de ani, nu şi-ar păstra posturile.
„Nu schimbi caii la mijlocul drumului”, a declarat sursa.
Aflat în funcţie din 2020, Mihail Mişuşin, premierul tehnocrat în vârstă de 58 de ani, ar putea să-și păstreze postul. La fel şi guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, au precizat cele trei surse.
Vladimir Putin addresses Russia on the eve of the presidential election. pic.twitter.com/CDMhRhQAOr
— John Metzner (@JohnRMetzner) March 14, 2024
Alte schimbări preconizate după alegerile prezidențiale
Schimbările planificate la vârful marilor ministere şi în agenţiile de securitate vor avea loc după încheierea războiului din Ucraina, sunt de părere sursele. O remaniere post-electorală va duce la promovarea mai multor tineri. Astfel, Putin nu a mai făcut schimbări majore în guvern din anul 2020.
Ca urmare a modificărilor pe care le-a făcut Constituiei, în acelaşi an, Vladimir Putin poate să rămână la putere până în 2036. Aceasta cu condiția să fie votat și la alegerile prezidențiale din 2030.
Administraţia lui Putin a inițiat o serie de programe menite să identifice şi să formeze o nouă generaţie de lideri de rang înalt. Între aceștia sunt, în principal, fiii și fiicele celor aflați acum la conducere în Rusia.
Practic, asistăm la o perpetuare a nomenclaturii ruse. Înainte de alegerile prezidențiale, speculaţiile arată, de exemplu, că Boris Kovalciuk ar urma să fie mutat, într-un post important. Este vorba despre fiul lui Iuri Kovalciuk, aliat al lui Putin.