De unde va veni sfârșitul lui Putin: Va fi o surpriză, care apare de nicăieri

De unde va veni sfârșitul lui Putin: Va fi o surpriză, care apare de nicăieri Vladimir Putin. Sursa foto: Dreamstime.com

Un fost șef CIA lansează o nouă ipoteză legată de domnia președintelui Vladimir Putin. Acesta este convins că Putin va fi înlăturat printr-o lovitură de tip „Lebăda Neagră". În spatele acestuia ar sta eșecul în războiul cu Ucraina.

Vladimir Putin ar putea fi înlăturat în orice moment din fruntea Rusiei. Opinia aparține unui fost șef al CIA. Mai mult, fostul agent susține că liderul rus ar putea cădea în capcana unei lovituri de tipul „Lebăda Neagră". Președintele Rusiei și-a atras numeroase antipatii după ce a ordonat invazia din Ucraina. Agentul CIA spune că acesta ar reprezenta motivul principal al înlăturării lui.

Vladimir Putin, posibilă victimă a unei lovituri

Temerile legate de o eventuală lovitură de stat au apărut la scurt timp după începerea războiului din Ucraina. Mai multe voci susțineau atunci că Putin ar putea fi ținta unui atac. De altfel, președintele Rusiei s-a confruntat cu revolta grupului Wagner, condus de Evgheni Prigojin.

Acesta a orchestrat mai multe atacuri de sabotaj la adresa liderului de la Kremlin. Acestea au fost realizate de partizanii anti-Rusia. Dincolo de încercările Wagner, Putin a supraviețuit mai multor presupuse tentative de asasinat.

Rusia nu va avea parte de liniște

Experții spun că  șansele unei lovituri de stat cresc de la o zi la alta. În spatele acestora s-ar afla chiar  cercului  intim al liderului de la Kremlin.

Devine și/a desfășurat activitatea în cadrul CIA, timp de 32 de ani. Acesta este convins că președintele Rusiei nu va scăpa prea ușor de cei care l-ar fi ales deja drept țintă.

„Va fi o surpriză. Întotdeauna există ceea ce numim „Lebăda Neagră" care apare de nicăieri. Putin ar putea dispărea mâine și nu aș fi surprins dacă un element din guvern ar fi decis să ia măsuri executive.”, spune acesta.

Zilele lui Putin, numărate. Fost șef CIA: „Ar putea dispărea mâine”

Vladimir Putin. Sursa foto: Facebook

Popularitatea lui Putin, în cădere liberă

Fostul agent CIA crede că popularitatea tiranului, deja afectată, va continua să scadă  în viitorul apropiat. Cu toate că nu mai poate fi privit cu ochi buni, spune Devine, liderul rus nu va opri lupta cu Ucraina.

„Cu cât mai multe pierderi și cu cât mai multă violență este vizibilă pentru cetățenii ruși, cu atât mai puțini oameni vor să se implice", a explicat acesta.

Mai mult, fostul agent secret este convins că majoritatea rușilor vor arăta reticența față de liderul lor, mai ales în contextul recrutării.