Alegeri locale 2020. Lovitură cruntă pentru baronul Oprișan. Cum arată harta Consiliilor Județene

Alegeri locale 2020. Lovitură cruntă pentru baronul Oprișan. Cum arată harta Consiliilor Județene

Alegerile din 27 septembrie au schimbat harta politică a României. Surprize mari s-au înregistrat în multe județe, atât la Primării, cât și la consiliile județene.

Cătălin Dumitru Toma, născut în 1977, este senator PNL și președintele organizației județene a liberalilor. „Dacă pică Oprișan, este un semnal mai puternic decât înfrângerea Gabrielei Firea.

Gândiți-vă puțin ce înseamnă: Gabriela Firea este venită în PSD de șase ani. Oprișan e fibră! Oprișan înseamnă PSD. Oprișan însemna unul dintre nemuritori din PSD”, a comentat duminică seara, la Digi24, gazetarul Cristian Tudor Popescu.

După numărarea parțială a voturilor, la președinția consiliilor județene, PSD are reprezentanți în 20 de județe, PNL - în 17, iar UDMR - în patru.

De unde sunt șefii de consilii județene

Alba - PNL

Arad - PNL

Argeș - PSD

Bacău - PSD

Bihor - PNL

Bistrița - PSD

Botoșani- PSD

Brașov - PNL

Brăila-PSD

Buzău - PSD

Călărași - PSD

Caraș - PNL

Cluj - PNL

Constanța - PNL

Covasna - UDMR

Dâmbovița - PSD

Dolj - PSD

Galați - PSD

Giurgiu - PNL

Gorj - PSD

Harghita - UDMR

Hunedoara - PSD

Ialomița - PSD

Iași - PNL

Ilfov - PNL

Mureș - UDMR

Maramureș - PNL

Mehedinți - PSD

Neamț - PSD

Olt - PSD

Prahova - PNL în alianță cu USR PLUS

Sălaj - PNL

Satu Mare - UDMR

Sibiu - PNL

Suceava - PNL

Teleorman - PSD

Timiș - PNL

Tulcea - PSD

Vâlcea - PSD

Vaslui - PSD

Vrancea – PNL

Social-democratul Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat pentru primăria municipiului Focşani după ce l-a devansat cu peste 1.900 de voturi pe principalul contracandidat, actualul ministru al Dezvoltării, Ion Ştefan. Este pentru a doua oară când Ion Ştefan pierde în faţa lui Cristi Valentin Misăilă la Primăria Focşani, după ce în 2016 a fost votat de 10.607 alegători, respectiv 36,20% din voturile exprimate, iar Cristi Valentin Misăilă şi-a adjudecat cu 1.168 de voturi în plus, respectiv 40,19% din electoratul focşănean. PNL a câștigat Primăria Bistrița. S-au confruntat două alianțe electorale.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a câştigat funcţia de primar al municipiului Bistriţa, în urma alegerilor locale de duminică, potrivit numărătorilor paralele realizate atât de liberali, cât şi de social-democraţi, acesta candidând din partea alianţei electorale PNL-USR-PLUS, potrivit Agerpres.

Principalul contracandidat a fost social-democratul Cristian Niculae, candidatul „Alianţei pentru Bistriţa” (PSD-ALDE-UDMR-Pro România), în timp ce primarul PSD care a ocupat această funcţie în ultimii 12 ani, Ovidiu Creţu, nu a mai candidat.

Ioan Turc a organizat o conferinţă de presă, în noaptea de duminică spre luni, chiar pe pietonalul din centrul istoric al municipiul Bistriţa, în faţa sediului PNL, ocazie cu care le-a mulţumit cetăţenilor care s-au prezentat la urne şi le-a promis că va respecta toate promisiunile făcute în campania electorală.

„Le mulţumesc bistriţenilor pentru faptul că au înţeles că oraşul are nevoie de o restartare. Le mulţumesc celor din echipa mea, oameni extraordinari. (...) Doresc să le spun bistriţenilor faptul că începe o perioadă grea de muncă. Îi asigur că toată energia mea o voi pune în slujba comunităţii. Le promit şi mă angajez că tot ceea ce am spus în campania electorală va deveni realitate. Bistriţa va deveni un exemplu de bune practici în Ardeal şi în România. (...) Le mulţumesc mult oamenilor care au ieşit la vot - în primul rând celor care m-au votat, dar nu numai, le mulţumesc şi celor care au ieşit la vot şi nu m-au votat. Aşa este cinstit în democraţie, oamenii au opţiuni. Am să le dau ocazia ca, peste patru ani, să mă voteze într-un număr mult mai mare”, a spus Turc.

Liderul judeţean al PNL a mai reliefat câştigarea primăriilor în oraşul Năsăud şi comunele Petru Rareş, Şanţ şi Rebra, despre care a spus că pentru el „reprezintă un motiv de bucurie uriaşă”, menţionând că există şi alte primării unde liberalii s-au impus, dar că aşteaptă rezultatele finale pentru a le anunţa.

PSD, învingător la Buzău

PSD a câştigat primăriile municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, ale oraşelor Pogoanele, Nehoiu şi Pătârlagele, precum şi peste 60 de primării din mediul rural, spun reprezentanţii organizaţiei judeţene.

„Am câştigat alegerile în judeţul Buzău. Domnul Constantin Toma a câştigat cu peste 74% Primăria municipiului Buzău, am câştigat şi municipiul Râmnicu Sărat, precum şi cele trei oraşe, Pogoanele, Nehoiu şi Pătârlagele. De asemenea, am câştigat marea majoritate a comunelor din judeţ, aproape 67, conform numărătorii noastre paralele”, a declarat, pentru Agerpres, secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Buzău, Romeo Lungu.

Vîlceanu (PNL Gorj): E aproape sigur că vom câştiga la Târgu Jiu, undeva peste 50%

Mihai Fifor, înfrângere la Arad

„Avem un rezultat, avem câştigător, din păcate acesta nu sunt eu. Pe fondul unei prezenţe extrem de scăzute, cu un vot extrem de fărâmiţat, am venit doar pe locul 3 la Primăria Arad. Regret fără îndoială o campanie frumoasă şi un efort extrem al unei echipe de campanie extraordinare. Am învăţat demult că în politică cuvântul dezamăgire nu există: cred că înainte de a găsi un primar pentru Arad mai important este ca timp de patru ani să pregătim Aradul pentru un primar social-democrat”, a scris Fifor pe Facebook. Actualul primar interimar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibarţ, ar fi câştigat alegerile, conform numărătorii paralele a voturilor efectuate de PNL, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca (PNL), ar fi obţinut un al doilea mandat, potrivit Agerpres.

Nicolae Robu a pierdut Primăria Timișoarei

Nicolae Robu a pierdut alegerile locale la Timișoara în fața candidatului USR-PLUS, Dominic Fritz. Nicolae Robu și-a recunoscut înfrângerea: „Am pierdut, este voința timișorenilor, diferența este mare”.

În Deveselu a câștigat alegerile locale primarul care a murit de Covid acum 10 zile

Ion Aliman, primarul din Deveselu, care a murit 17 septembrie din cauza COVID-19, a câștigat alegerile locale de duminică. A primit 1.020 de voturi din cele 1.600 exprimate în comună. Aliman candida din partea PSD pentru un nou mandat de primar.

Ne puteți urmări și pe Google News