ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Lecţie electorală pe câmp. Nea Dumitru, cu o mână pe inimă şi cu una pe sapă: “Votez ca să o ducem mai bine” | GALERIE FOTO

ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Lecţie electorală pe câmp. Nea Dumitru, cu o mână pe inimă şi cu una pe sapă: “Votez ca să o ducem mai bine” | GALERIE FOTO

L-am întâlnit pe omul de 69 de ani pe un câmp din judeţul Teleorman, în preziua alegerilor europaramentare. La şapte ani după ce România a intrat în rândul ţărilor civilizate, din Uniunea Europeană, Dumitru Băltăreţu continua să dea cu sapa. Îşi prăşea cultura de Florea Soarelui. Cu palmele bătătorite de la munca câmpului, omul nu s-a sfiit să ne spună, cu o mână pe inimă şi una pe coada sapei, că se duce să voteze, şi el şi nevasta, pentru că vrea „să o ducem mai bine”.

Pe întinsele câmpii ale Teleormanului oamenii munceau, sâmbătă, înainte de ziua cea marea alegerilor din toată Europa. În judeţul lui Liviu Dragnea, fostul şef de judeţ ajuns, acum, vicepremier, nu mai era agitaţia de altădată, ca la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din iulie 2012.  La coasă, la prăşit, oamenii îşi vedeau de treburile lor.

Strategie pentru alegeri, cu nevasta

Pe drumul care leagă comunele Peretu şi Troianu, situate lângă Roşiori de Vede, se aflau mai multe căruţe pe marginea şoselei iar oamenii erau împrăştiaţi pe tarlalalele lor, la muncă. Printre ei se afla şi Dumitru Băltăreţu. Sub soarele arzător, el săpa şi îşi aştepta soţia care se dusese după mâncare, acasă. Omul şi-a întrerupt, puţin, treaba să ne răspundă la întrebări. „Mergeţi la vot mâine (astăzi n.r.)?”., întrebăm noi „Ei, cum să nu merg?”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ştia de ziua alegerilor şi că trebuie să îşi pună ştampila pe un europarlamentar. Oscila între un deputat al locului şi unul „secret”. „Merg mâine şi eu, şi nevasta. Acum, asta e, nu ne lasă să intrăm amândoi în cabină dar ştim pe cine votăm. De fapt, e fiecare cu treaba lui,”. „Dar faceţi o strategie acasă, cu soţia?”, întrebăm. „E normal!”, răspunse, râzând, omul.

Despre importanţa votului său, omul ne-a vorbit simplu: „Votez ca şi noi, şi ţara noastră să o ducem mai bine. Să nu mai dau cu sapa, să lucrez cu tractorul. Acum, nu am ce face. Motorina s-a scumpit de unde atâţia bani? De-ar da Dumnezeu să mai plouă niţel”, spunea Dumitru. Despre nereguli, zice că nu prea a auzit, la europarlamentare, dar nu poate să uite că „mulţi se înghesuie la pachete”, când sunt alegeri, în general. „Ca să o ducem mai bine, trebuie şi oamenii să facă ceva. Şi ăia din Guvern sunt de vină, dar şi oamenii când le aduce unul un pachet se duce şi pune votul”, spunea Dumitru, izbind, revoltat, cu pumnul drept în palma stângă ca şi cum ar fi votat. L-am lăsat, cu bineţe, pe om să îşi prăşească, în linişte, Floarea Soarelui, şi am plecat spre Troianu.

„Tizul” lui Dragnea, regretă că nu îşi poate aduce soacra la vot

În comuna Troianu l-am întâlnit pe „tizul” fostului şef de la judeţ, Liviu Dragnea. Omul de 75 de ani are acelaşi nume de familie: se numeşte Dan Dragnea. Şi el se pregătea de alegeri, dar mai interesat era, parcă, de cele pentru alegerea primarului, care se desfăşoară, simultan, cu cele europarlamentare. „Votez, cum să nu votez? Păcat că nu pot să o aduc pe soacră-mea, dar are 95 de ani, săraca, şi nu mai poate”, ni s-a confensat Dragnea. N-a făcut, însă, cerere pentru urna mobilă, „că e prea bolnavă soacra”. La rândul ei, Niculina Bâră, o femeie de 72 de ani, ne-a spus că nu ratează votarea. Nu prea ştia candidaţii, dar ştia partidele şi oamenii care îi îndemna să voteze. Şi vecina ei, Maria Cojocaru, a ieşit la poartă şi ne-a zis că votează. Nu prea a lipsit de la nici un astfel de eveniment. „Măcar să facă ceva şi pentru noi, nu numai pentru ei”, concluzionează femeia.