Al treilea Război Mondial. Sfidarea Iranului: Armata SUA, clasificată ca „grupare teroristă”
- Tudor Borcea
- 7 ianuarie 2020, 12:08
Iranul a decis să-i califice astfel pe militarii americani, după uciderea generalului Soleimani
Iranul a anunțat că a aprobat de urgență o lege care clasifică forțele americane drept „teroriști”. Este una dintre primele consecințe ale atacului american care a provocat moartea generalului Soleimani în Irak, vinerea trecută.
O lege în acest sens exista deja, care califica drept „teroriste” forțele americane desfășurate din Cornul Africii în Asia Centrală prin Orientul Mijlociu. Noul text extinde termenul „terorist”și în ce privește Perntagonul, toate forțele americane și toți cei implicați în moartea lui Soleimani, scrie AFP.
Sfera de aplicare a acestui amendament pare mai degrabă simbolică. Textul legii amendat marți a fost adoptat inițial în aprilie 2019. El stipulează că Iranul „consideră regimul Statelor Unite ca un sponsor de stat al terorismului”.
A fost prezentat la acea vreme ca o „măsură de reciprocitate” după ce Washingtonul a decis să-i înscrie pe Gardienii Revoluției, armata ideologică a Republicii Islamice, pe lista americană a „organizațiilor teroriste străine”.
Mort, e mai puternic decât viu
Această decizie a fost anunțată în momentul în care Soleimani urmează să fie înmormântat marți. După omagii populare, duminică și luni, iranienii s-au deplasat în număr mare în orașul Kerman, în sud-estul Iranului, unde va avea loc înmormântarea militară a lui Soleimani.
Sicriul acestuia a fost purtat prin mai multe orașe, inclusiv în capitala Teheran. Procesul de „expulzare a Statelor Unite din regiune a început”, a spus generalul major Hossein Salami, comandantul Gărzilor Revoluționare, în fața mulțimii din Kerman.
„Voința noastră este fermă. De asemenea, le spunem dușmanilor noștri că ne vom răzbuna și că, dacă lovi din nou, vom da foc celor pe care-i iubesc”, a spus el pe un ton enigmatic. „Inamicul l-a ucis pe Soleimani într-o manieră injustă”, a lansat Hossein Salami.
Potrivit postului de radio de stat, Soleimani urmează să fie înmormântat între orele 14:00 și 16:00 ora locală.
„Martirul Qassem Soleimani este mai puternic și mai viu acum, când este mort" și "mai periculos pentru inamic", a asigurat șeful Gardienilor.
Ridicat postum la gradul de general de corp de armată, titlu neobișnuit de ani buni în Iran, Soleimani este considerat pe scară largă în țara sa ca un erou pentru lupta pe care a purtat-o împotriva jihadiștilor grupului Statul Islamic în Irak și Siria. În ochii iranienilor, acest lucru a permis națiunii lor multietnice să evite dezintegrarea pe care Irak-ul, Siria sau Afganistanul au cunoscut-o.