Agricola nu mai vinde la fast-food

Agricola nu mai vinde la fast-food

McDonald’s şi Spring Time au preferat carne din Polonia sau din fabrica proprie.

Producătorul Agricola Bacău, liderul pieţei de carne de pasăre din România, a pierdut contractele cu restaurantele de tip fast-food McDonald’s şi Spring Time, ne-a declarat Grigore Horoi, vicepreşedintele companiei. Valoarea acestor două contracte se ridica la 3 milioane de euro anual.

„Am închis contractul cu Spring Time la începutul anului trecut pentru că şi-au făcut propria lor fabrică de preparate din carne. McDonald’s a decis, la începutul acestui an, să închidă contractul de furnizare de carne cu noi în favoarea unui producător din Polonia. Este neplăcut pentru noi, deoarece am făcut investiţii pentru a ne alinia la standardele lor“, a mai spus Horoi.

Potrivit acestuia, valoarea contractelor cu cele două lanţuri de fast-food se ridica la 60.000 de euro în fiecare săptămână: jumătate reprezentând contractul cu McDonald’s, cealaltă jumătate, cu Spring Time, adică 3 milioane de euro anual. Retailerii fac vânzările În prezent, Agricola nu mai furnizează carne de pasăre pentru niciun lanţ fast-food din România. Circa 40% din cifra de afaceri a companiei se realizează din vânză rile în marile lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri. Producă torul mai deţine 29 de magazine sub marcă proprie în zona Moldovei, reţea care aduce 12% din vânzări. Exporturile reprezintă 8% din venituri, iar compania intenţionează să crească ponderea la 10%. Cifra de afaceri a grupului Agricola Internaţional a fost, anul trecut, de 110 milioane de euro, iar oficialii companiei estimează că veniturile vor creşte în acest an cu doar 10%. Ies la cumpărături Producătorul băcăuan inten- ţionează să achiziţioneze unul sau mai mulţi furnizori din România de carne de pasăre care realizează volume mari, după cum a precizat Horoi. Achiziţiile ar urma să ridice cota de piaţă a Agricola de la 16% în prezent la 25% în 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Tendinţa pieţei este de concentrare“, ne-a spus Horoi. Principalul concurent al Agricola, producătorul transilvănean Transavia, a cumpărat anul trecut compania Avicola Braşov. Deja Agricola a început achiziţiile: a cumpărat, luna trecută, producătorul Lumina Constanţa, unde va muta producţia de găini ouătoare.

OFICIALI. Preşedintele Agricola, Gheorghe Antochi (stânga), şi vicepreşedintele Grigore Horoi au prezentat planurile companiei AMENINŢARE Preţul puiului stă să explodeze Preţul cărnii de pasăre ar putea exploda în acest an, însă vânzările slabe îi împiedică deocamdată pe producători să facă modificări de preţ. „Preţul furajelor s-a dublat în ultimul an. În paralel, carnea de pasăre s-a vândut mai ieftin cu 2%. Dar producătorii nu-şi permit să crească preţul, pentru că vânzările merg foarte prost“, a declarat Gheorghe Antochi, preşedintele Agricola Bacău. Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, exclude însă posibilitatea ca preţul puiului să crească în acest an.

„Consumatorii nu sunt dispuşi să plătească mai mult pentru carnea de pasăre, iar, în aceste condiţii, nu cred că vom vedea curând o majorare de preţ“, a spus Van. Deşi preţul furajelor s-a dublat, acest fenomen nu va avea efecte asupra veniturilor Agricola Bacău pe anul 2008. Furajele au suspendat producţia Compania a închis abatorul de păsări la sfârşitul anului trecut pentru lucrări de modernizare şi l-a redeschis ieri. „Nu am mai crescut păsări, prin urmare nu am plătit un preţ atât de mare la furaje. Cifra de afaceri pe 2008 nu va fi afectată“, a spus Antochi. Agricola a închis complet producţia de carne de pasăre în ultimele patru luni. Compania a investit 10 milioane de euro în modernizarea abatorului de păsări, ceea ce le va permite o producţie anuală de 35.000 de tone de pui faţă de 27.000 în iarnă. O parte din banii destinaţi modernizării abatorului vin din tranzacţii imobiliare.

Agricola a relocat fermele din centrul Bacăului la periferie, constrânsă fiind de autorităţile de mediu, şi a vândut terenurile unor investitori. Carrefour, de exemplu, va deschide un magazin în Bacău pe o fostă fermă Agricola. Consumul de carne de pasăre în România este de 17 kilograme pe cap de locuitor pe an, circa 60% din nivelul Uniunii Europene şi circa 40% din nivelul SUA. În 2012 se estimează că, la nivel mondial, consumul de carne de pasăre va ajunge egal cu consumul de carne de porc. Producătorii de carne de pasăre nu pot spune dacă acest lucru se va întâmpla şi în România, întrucât nu sunt date privind autoconsumul.