Săptămâna trecută, Evenimentul zilei a publicat o foarte interesantă analiză a generalului (r) SRI, Aurel Rogojan, cu privire la necesitatea obiectivă a întrepătrunderii activităților presei cu cele ale serviciilor de informații, sub titlul „Zece motive pentru care serviciile secrete nu pot renunța la agenții de presa”. Mai mult, autorul le dă și un mesaj „acoperiților din presă”: Stați liniștiți, acolo unde ați fost plantați, nu vă fie teamă, de nimeni și de nimic. Fără voi nu se poate!”.

În zece puncte, într-un mod care vădește o serioasă cunoaștere teoretică a subiectului „Presă-Servicii de informații”, generalul Rogojanu desfășoară o întreagă pledoarie pentru recunoașterea unei frății „de facto” între cele două entități profesionale, benefică statului, obiectivelor sale fundamentale, interesului general. Nu ar fi stricat ca generalul Rogojanu să explice diferența uriașă dintre „cadru acoperit” și „agent de influență”, pentru a evita orice confuzie, pentru că a lăsat necunoscătorilor impresia că se adresează categoriei numită în derâdere „deontologi”. Autorul nu lămurește însă, sau nici nu și-a propus asta, nici ce se întâmplă din momentul în care Serviciile o iau razna, când în fruntea lor ajung inși care, din motive care țin strict de patologia puterii, - informația este ingredientul principal al accederii la putere și al păstrării ei – substituie și confiscă pârghiile puterilor statului, cele ale Legislativului, ale Executivului și ale Judecătorescului, transformând statul democratic într-o parodie cu accente criminale, așa cum România trăiește de niște ani buni, cu sprijinul copios al agenților de influență ai Serviciilor în Presă, în principal ai Serviciul Român de Informații, dar și ai celorlalte servicii cu competențe delimitate în interiorul granițelor țării. Să vedem, mai întâi, pe scurt, cum s-a ajuns la acest dezastru! 

Imediat după instalarea la Cotroceni a președintelul Traian Băsescu, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condus de noul președinte, a adoptat în 28.02.2005 Hotărârea nr.17, care a integrat problema corupţiei şi combaterea ei în structura strategiei de securitate naţională. În baza acestei Hotărâri secrete, între Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție s-au încheiat celebrele de acum „Protocoale de colaborare”, care au fost certificatul de naștere al „Echipelor mixte”. Adică, al unor echipe formate din procuror, din polițist judiciarist și din ofițerul SRI, care aveau să se ocupe mulți ani de activitățile judiciare. Practic, într-un mod secret, a fost modificat Codul de Procedură Penală. Acesta prevedea și prevede că urmărirea penală se efectuează potrivit legii doar de procurori şi de polițiști judiciariști. În nicio fază a activității judiciare, în nici cel mai mărunt segment, nu apare menționată în CPP prezența ofițerului SRI.

Cu toate acestea, până când Curtea Constituţională a scos SRI din „Câmpul tactic” - prin Decizia nr. 51din 16 februarie 2016, cu principal argument că SRI nu are atribuţii de cercetare penală – mii de dosare penale s-au întemeiat pe această gravă ilegalitate, introducerea ofițerului SRI în activitatea judiciară. În baza acestor dosare – atenție, nu discutăm aici despre falsificarea celor mai multe dintre ele – mii de oameni au fost condamnați, tot atâtea vieți au fost distruse, cine știe câte destine ale unor familii au fost deturnate, câte vieți au fost ruinate. Despre nulitatea acestor dosare, care ar fi trebuit să fie respinse de instanțele de judecată încă de la primul termen, exact în baza constatării „nulității absolute”, vom vorbi însă altă dată, mult mai pe larg.

Nimic din cele descrise foarte pe scurt mai sus nu ar fi fost posibil, dacă „deontologii”, un cor de presă organizat pe aceeași voce și dirijat invariabil din aceleași puncte nodale, Serviciile de informații, nu ar fi însoțit cu laude deșănțate toată această activitate ilegală, contrară însăși Constituției. Presărați prin toate redacțiile, în televiziuni, presă tipărită si online, componenții Corului Serviciilor au prezentat ani la rândul bajocorirea Constituției drept „luptă împotriva corupției”, iar pe cei care siluiau Legile după care se înfăptuiește Justiția a fi drept „heruvimii instaurării Dreptății”. Orice altă voce care arăta altceva decât grăiau „deontologii” la unison era catalogată, prin ordin de zi pe unitate, a fi „vocea Corupției”, orice opinie, oricât de întemeiată și argumentată pe Lege, era damnată ca venind din partea „inamicilor Statului de Drept”. Erau și sunt aceștia, numiții „deontologi”, ofițeri sub acoperire ai Serviciilor de informații? Nu, nu sunt! Sunt doar agenți de influență ai acestor Servicii! Să vedem de ce!

Potrivit prevederilor legale, personalul operativ al Serviciilor de informații îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranţei naţionale. Un ofițer de informații - discutăm doar despre activitatea la intern a Serviciilor, pentru că la extern cerințele și regulile sunt altele - este „acoperit” în cazul în care își desfășoară activitatea sub o altă identitate profesională, decât aceea de ofițer de informații. Acoperirea poate fi de jurnalist, de om de afaceri, de politician, de ofițer al altor structuri militate, de avocat, de magistrat etc. Ofițerul sub acoperire este cunoscut cu identitatea sa reală doar de „Nașul” său, adica de ofițerul care l-a studiat, verificat, recrutat, pregatătit și apoi l-a coordonat în activitate. Nici măcar șeful structurii de Acoperiți din respectivul Serviciu nu-i cunoaște identitatea, ci doar zona în care este plasat „conspiratul”, precum și aria acestuia de acoperire.

De cele mai multe ori, în funcție de necesitățile de cunoaștere a unor anumite medii, viitoarele cadre sub acoperire sunt recrutate din interiorul profesiilor lor, pregătite temeinic în domeniul muncii de informații, după care, odată devenite ofițeri sub acoperire, sunt sprijinte discret să promoveze ierarhic în profesie, pentru o cât mai mare eficiență. Această categorie operativă este una care presupune mari eforturi din partea Serviciului de care aparține. Recrutarea, instruirea, plasarea și sprijinirea ulterioară în activitate, prespun alocarea unor importante resurse umane și financiare. Acesta și este motivul pentru care niciun Serviciu nu-și permite să-și sacrifice un „acoperit”, prin încredințarea unor misiuni care sa-l deconspire, sau măcar să-l expună bănuielilor. De altfel, în toată lumea, deconspirarea sub orice formă a unui cadru sub acoperire este considerată un atentat împotriva siguranţei naţionale, și e tratată penal ca atare.

Acoperirea în presă a unui ofițer de informații este o linie de lucru de importanță deosebită, pe care niciun serviciu de informații din lume nu o poate ignora. Prezența în orice mediu a unui jurnalist, accesul său la toți factorii de decizie importanți din aparatul de stat, din mediul privat, sau din orice altă zonă cu miză siguranța națională, legitimitatea interesului său pentru orice informație, ce acoperire mai bună să existe pentru un ofițer de informații? Clar, așa ceva nu se sacrifică!

Nu la fel stau lucrurile cu agenții de influență în Presă ai Serviciilor! Aceștia sunt doar niște personaje aflate în relații instituționale și interesate cu cadre la vârful Serviciilor, și sunt cu totul altceva decât ofițerii cu acoperire în Presă. Agenții de influență reprezintă practic „carnea de tun” necesară realizării scopurilor operative de influențare, acoperire sau credibilizare în ochii opiniei publice interne a acțiunilor „murdare” ale Serviciilor, așa cum este cazul activității de criminalitate organizată desfășurată în „Campul tactic” de SRI împreună cu DNA, ani la rând.

Soarta lor, una pe care o descoperă de regulă când este prea târziu, este derizoriul. Sunt sacrificați chiar prin demersul de realizare a obiectivelor pe care sunt puși să le atingă. Li se trage de la faptul că, în momente considerate de șefii operativi ai Serviciilor a fi importante, agenții de influență sunt dirijați să acționeze public la unison. Mai clar, li se dă direct sau indirect tema de lucru, „punctajul”, iar ei acționează public identic și în același timp. Sunt, cum spuneam, ca un cor care iese pe o scenă, în fața publicului. Astfel expuși, agenții de influență ai Serviciilor în Presă nu au multe posibilități de a-și salva reputația. Una dintre ele, la care mai toți apelează, este să-și clameze cu fanatism credința în cauzele pentru care au fost aruncați pe piață. Desigur, după o vreme nu-i mai crede nimeni, sunt iremediabil compromiși, iar redacțiile în care acționează se descotorosesc de ei la prima ocazie. După care, șefii altor redacții sunt sunt sunați de șefi din Servicii și rugați să-i angajeze pe agenții rămași pe drumuri, si tot așa, se reia ciclul, până ajung la DIGI Tv, bunăoară.

În final, parafrazându-l pe generalul Rogojanu într-o cheie inversă, le adresez și eu un mesaj, nu cadrelor de informații cu acoperire în Presă, ci fraților lor avortați, agenții de influență ai Serviciilor în Presă, zișilor „deontologi”: Fară voi, nu doar că se poate, dar chiar și aerul este mult mai curat!